Ce spune consilierul local Mircea Dobre împotriva acuzaţiilor aduse de ANI

Ce spune consilierul local Mircea Dobre împotriva acuzaţiilor aduse de ANI(1479)


Social-democratul Mircea Dobre se află la al doilea mandat în Consiliul Local Municipal Constanţa. În cursul zilei de ieri, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au constatat existenţa stării de incompatibilitate a şase consilieri locali din ţară. Printre aceştia, se află şi consilierul local al municipiului Constanţa, Mircea Dobre.


Potrivit unui comunicat remis de ANI, Mircea Dobre este acuzat că „s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului de consilier local în cadrul C.L. al municipiului Constanţa, a încheiat prin intermediul S.C. Dobre & Fiii S.R.L., societate în cadrul căreia acesta deţine funcţia de administrator şi calitatea de asociat, diverse contracte de furnizare produse cu Primăria Municipiului Constanţa, în valoare totală de 4.355.258,2 lei”.


Astfel, în opinia celor de la ANI, consilierul local Mircea Dobre nu a respectat dispoziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora consilierii locali care au funcţia de administrator precum şi calitatea de asociat la societăţi comerciale cu capital privat nu pot încheia contracte cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile aflate în subordinea ori autoritatea consiliului local respectiv.


Cei de la ANI susţin că toţi cei şase consilieri au fost informaţi despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază, respectiv, de a fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Cu toate acestea, ANI susţine că Mircea Dobre nu a depus la dosarul de evaluare puncte de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.


Conform legii, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Drept urmare, persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Ce spune Mircea Dobre

Consilierul local municipal Mircea Dobre a rămas surprins de cele aflate de la jurnalişti. El a spus că nu a primit niciun raport de constatare de la Agenţia Naţională de Integritate şi, deocamdată, nu ştie cu exactitate despre ce este vorba.


„Nu ştiu despre ce este vorba dar eu mă consider nevinovat. Acum am aflat şi eu că a fost transmis un comunicat de presă în care am fost declarat incompatibil. Nici nu ştiu ce să spun pentru că nu ştiu la ce perioadă fac referire cei de la ANI. Singurul lucru este că, probabil, este o greşeală. M-am retras din firma Dobre & Fiii la data de 10 iulie 2008, atunci când am fost ales consilier local. Deci, de cinci ani. Şi, dacă ar fi fost vorba de perioada dinainte de această dată, atunci nu eram consilier local. Deci, chiar nu înţeleg…”, a declarat Mircea Dobre.


Cât despre faptul că cei de la ANI spun că nu a depus dovezi în apărare, Dobre susţine că, la un moment dat, a primit o adresă de la ANI prin care i se spunea că ar avea o problemă, însă nu se specifica despre ce este vorba cu exactitate.


„Nu aveam ce să depun pentru că nu se spunea de ce sunt acuzat sau perioada în care aş fi încălcat legea”, a mai spus Mircea Dobre.
El a adăugat că aşteaptă raportul ANI pe care îl va ataca în instanţă, acolo unde va depune şi probe în apărarea sa.

Ce avere are Mircea Dobre

Potrivit declaraţiei de avere, Mircea Dobre deţine trei terenuri în intravilan, un apartament şi două spaţii comerciale, toate în Constanţa.
De asemenea, are 260.524 lei, în trei conturi bancare. Totodată, după cum reiese din declaraţia de avere deţine acţiuni sau părţi sociale în patru societăţi comerciale.

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri