Șpagă fără destinatar la Brigada de Crimă Organizată Constanța(1026)


Băuturile şi peştele care ar fi trebuit să ajungă la şefi din IGPR, din partea subalternilor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, reprezentau cadouri pentru Crăciunul din 2009, dar nu au mai fost trimise, potrivit unor surse din Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Sursele citate au declarat joi, pentru MEDIAFAX, că, în perioada Crăciunului din 2009, conducerea Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa ar fi întocmit o listă cu numele unor superiori de la Bucureşti, pentru a le trimite unele cadouri.

Conform surselor citate, cadourile nu au mai fost trimise, motiv pentru care ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Constanţa, care ar fi intrat în posesia listei în cadrul unei anchete legate de activitatea poliţiştilor constănţeni specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, nici nu au "valorificat-o".
Oficiali ai Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia s-a sesizat după ce lista respectivă a fost publicată în presa centrală şi a trimis un raport, miercuri, Corpului de Control al ministrului Afacerilor Interne, competent să facă verificări în cazul ofiţerilor menţionaţi în materialul de presă.
Ofiţerii vor fi audiaţi de reprezentanţii Corpului de Control al ministrului, dar până în prezent au început doar audierile în cazul unor poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa, au precizat sursele citate.

Este vorba despre o presupusă listă apărută într-un material publicat de enational.ro care conţine numele chestorului Florentin Robescu, adjunct al şefului Poliţiei Române, chestorului Claudiu Cucu, directorul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate şi adjunctul acestuia, chestorul Constantin Bolboşanu, al chestorului Cătălin Dragotă, fost director al Poliţiei Capitalei, în prezent şef al Direcţiei de Ordine şi Siguranţă Publică, al chestorului Tache Bocănială, fost adjunct al Poliţiei Române, şi cel al comisarului şef Liviu Ungureanu.
Din listă rezultă că ofiţerii ar fi trebuit să primească, de la subalternii din Constanţa, peşte şi sticle cu vin şi cu whisky.

Lista ar fi ajuns pe masa anchetatorilor în contextul verificărilor declanşate la sfârşitul lunii mai, la Constanţa, după ce un ofiţer sub acoperire al Direcţiei Generale Anticorupţie, care s-a dat drept traficant de droguri, a fost bătut de doi poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa.
Trei poliţişti de la BCCO Constanţa au fost arestaţi în 25 mai, după ce au bătut un investigator sub acoperire. Poliţiştii de la BCCO Constanţa sunt acuzaţi de lipsire de libertate şi violenţe, după ce l-au dezbrăcat pe investigatorul sub acoperire, l-au bătut cu o bâtă şi l-au ameninţat cu arma la tâmplă, arătau procurorii Parchetului instanţei supreme.

Potrivit unor surse judiciare, investigatorul sub acoperire ar fi încercat să realizeze un flagrant şi le-ar fi spus celor trei că este traficant de droguri. Pentru a fi şi mai convingător, el ar fi vrut să le dea mită, după care poliţiştii l-ar fi sechestrat şi agresat, au mai spus aceleaşi surse, potrivit cărora, la finalul flagrantului eşuat, investigatorul şi-ar fi dezvăluit identitatea.

Sursa: mediafax.ro
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri