SLUGILE EMANCIPĂRII(1907)

        De mai multe zile, încercăm să ne lămurim asupra unei sintagme, mai mult decât absurdă. „O mamă şi-a răpit propriul copil”. Cum poate o mamă, nedecăzută din drepturile părinteşti, să-şi răpească propriul copil? Să-l răpească de la cine, dacă ea este cea care are grijă de el?
      Prinşi cu festivalul alegerilor, cu schimbarea rapidă de candidaţi de la PNL, mai ceva decât la un meci de handbal, cu Tăriceanu care şi-a pus regimul de slăbire în ghips, după modelul Stănculescu, declarând că este slăbit din cauza lui şi nu poate ieşi din casă fix în ziua în care trebuia să-şi depună candidatura pentru o competiţie pierdută înainte de a începe, cu sprijiniri de candidaturi şi retrageri de sprijin politic, am scăpat din vedere un caz deosebit de grav.
        Un caz care dovedeşte o realitate cumplită. Şi anume, câtă grijă are statul român de cetăţenii săi. Cum ştie să şi-i apere. Sau, mai exact, cum nu-i capabil să-i apere, inclusiv atunci când au dreptate. Un caz care dovedeşte că diriguitorii statului au suflete de slugi, gata să scarifice pe oricine ca să le fie lor bine.
        Este vorba despre „Cazul Ana Maria Nedelcu”. O româncă căsătorită în Canada cu o brută, cu care a făcut mai mulţi copii. În 2014, nemaiîndurând bătăile, a decis să plece împreună cu unul dintre copii săi minori, deşi pentru acesta avea ordin comun de custodie alături de tatăl lui. După plecare, tatăl copilului a făcut plângere penală iar acum femeia este urmărită penal pentru răpire şi încălcarea unui ordin comun de custodie. Pentru aceste fapte, în Canada, Ana Maria Nedelcu riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.

        Canadienii, care-şi apără cetăţenii, respectiv pe tatăl bătăuş, au cerut extrădarea femeii cu copil cu tot.

       Ce face statul român? O umflă imediat pe mamă fără să mai facă nici un fel de cercetare asupra motivului pentru care femeia a părăsit Canada împreună cu micuţul. Mai mult. Un judecător, român de-al nostru, o arestează preventiv pe Ana Maria. Asta ca să fim slugi până la capăt, în numele a nu ştiu căror emancipări, şi europenizări, şi mondializări, în numele unei iluzorii intrări a ţării noastre în rândul lumii civilizate. Asta chiar în dispreţul legilor noastre. Potrivit articolului 43 din legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, "după identificare, procurorul general competent sesizează de îndată Curtea de Apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile şi continuarea procedurii judiciare de soluţionare a cererii de extrădare". În cazul nostru, procurorii nu au cerut arestarea preventivă. Judecătorul, totuşi, a arestat-o.
        Noroc mare cu magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care au decis să admită contestaţiile făcute de procurori şi de împricinată şi care au dispus: „punerea de îndată în libertate".
Sunt foarte sigur că vor fi destui „emancipaţi” care vor sări în sus: „Dura lex, sed lex!” A greşit, trebuie să plătească. Autorităţile române nu şi-au făcut decât datoria, aşa cum trebuie, cum este firesc, într-o ţară europeană civilizată.

      Dar ia să vedem noi un alt exemplu şi să facem o comparaţie. În urmă cu aproape zece ani, un soldat american, beat mort, după ce a petrecut o noapte întreagă prin baruri, la volanul unui jeep al Ambasadei SUA, încălcând toate regulile de circulaţie posibile, a spulberat taximetrul în care se afla Teo Peter, bateristul trupei „Compact”. Artistul a murit pe loc. Tragedia s-a petrecut în plin centrul Bucureştiului. Ucigaşul, chiar în acea noapte a fost scos din România, chiar pe sub nasul autorităţilor noastre şi judecat ulterior de către americani. A primit o pedeapsă exemplară. O mustrare de care cred că l-a durut două zile gaura curului. Atunci nu am mai fost europeni? Atunci nu mai eram civilizaţi? Atunci nu mai eram egali cu toate celelalte naţiuni ale lumii? Atunci nu mai era: „Dura lex, sed lex”? Atunci nu mai erau judecători intransigenţi, care să aplice legea?

       Sau un alt caz, recent, despre care nu s-a vorbit deloc. Tatăl natural, un cetăţean pakistanez, al unui micuţ de numai patru ani, cetăţean român, care locuia împreună cu mama sa, tot româncă de lângă Călăraşi, vine clandestin în ţară, se duce la ei acasă, o loveşte pe femeie cu toporul în cap de o lasă lată, răpeşte copilul, trece cu el clandestin graniţa în Bulgaria şi… nu se întâmplă nimic. Copilul este într-un centru de minori din Bulgaria iar autorităţile române nici măcar nu i-au anunţat mama că a fost identificat. Nici vorbă de o cerere de extrădare a pakistanezului, orinde s-ar afla el, pentru a fi judecat de răpire a unui copil care, din punct de vedere legal, pentru că nu l-a recunoscut, nici măcar nu este al lui.

       Nu-i aşa că suntem intransigenţi şi civilizaţi, când e vorba despre ai noştri. Şi slugi proaste când este vorba drepre ai lor?

        Şi, poate că nu aţi ştiut. Gradul de civilizaţie al unei ţări se măsoară în principal prin a nu avea veceul în curte, a avea apă curentă şi canalizare, şosele şi autostrăzi, salarii şi nivel de trai decent, servicii medicale de calitate şi mai puţin prin numărul de cetăţeni proprii arestaţi la cererea unor străini.