O  DEMISIE  CU  PĂLĂRIE

O DEMISIE CU PĂLĂRIE(2263)


        Cunoaştem cu toţii celebra intrigă a pălăriei. Pe scurt, doi indivizi, reamintesc, urcaţi pe o scenă,ca la teatru, ziua în amiaza mare, deci, la vedere, se ceartă, ca la uşa cortului, pentru o pălărie! Dialogul este, pe cât de sec, pe atât de crâncen. Primul zice: “Dă-mi pălăria” Al doilea răspunde:“ Nu ţi-o dau” În final, a intervenit un al treilea, care s-a răstit la al doilea: “ Băi, dă-i pălăria, că pierd autobuzul…” Scena s-a repetat, la o altă scară, într-un birou de la GSP. Cu trei amendamente - sceneta poate fi interpretată şi ca un episod ştiinţifico-fantastic, nu s-a mai jucat în autogară, iar miza nu a mai fost pălăria, ci DEMISIA. Într-un cadru mai puţin festiv, Gabriel Comănescu, patronul de la GSP, i-a cerut, pe un ton imperativ, lui Gheorghe Dragomir să demisioneze din funcţia de preşedinte al PNL Constanţa! După cum a început povestea, pare a fi un SF în toată regula, dar ştiu eu, maică! ” Dă-ţi demisia”! Da, cum să zic, repede şi fără prea multe comentarii! Fuguţa la domnul Blaga, cu demisia în dinţi şi cu cenuşa aferentă de pus în cap, după procedura cunoscută. Dacă ar fi urmat pas cu pas scenariul pălăriei, Georgel, cum îi spun prietenii din partid, ar fi trebuit să răspundă sec:”Nu mi-o dau, cotul şi pişcotul” Contrar aşteptărilor, replica lui Georgel, cum îi spun colegii de partid, s-a materializat în mimica îmbujorată a feţei şi o bâlbâială convulsivă. Deşi domnul Comănescu nu pierdea autobuzul, precum personajul cu pălăria, a insistat ca Georgel, cum îi spun colegii de partid, să-şi prezinte demisia pe cale naturală şi nesilit de nimeni. Poate a fost o glumă, dar, în această perioadă de adânci prefaceri, lui Comănescu nu-i arde de glume. Scurt şi la obiect. Poate a fost vorba de un nou joc de societate. La acest moment de răscruce, când Georgel, cum este alintat în timpul liber, a confundat demisia cu pălăria, era de aşteptat ca amiralul Chiţac, consăteanul, după cum spun unii, să-i ia apărarea. Chiar cu preţul stiletului său de paradă! Fiind un tip independent şi autoritar, după cum declară, ar fi putut să se ia măcar de pălăria domnului Comănescu şi să instaureze ordinea şi disciplina în teritoriu. Da de unde! Credeţi cumva că suflă cineva, fie el şi amiral liberal, în faţa lui Comănescu! Deşi, în aparenţă, nu au nici o legătură între ele, totuşi, pălăria şi demisia se completează reciproc. De pildă, când pălăria este prea mare, ca în cazul domnului Dragomir, singura soluţie onorabilă rămâne demisia. Dar, desigur, nu una comandată din afara partidului. Sigur, bine ar fi ca starea de vraişte din PNL să se încheie cât mai repede cu putinţă. Asta înseamnă schimbări radicale la nivelul pălăriei. Alte măsuri organizatorice: scurtarea timpului afectat tragerii de şireturi cu cei care nu au nicio treabă cu partidul, stabilirea unui cod de onoare al finanţatorului, promovarea tineretului liberal şi renunţarea la improvizaţii gen Chiţac sau Marian Munteanu. Măcar din respect faţă de cel care este cunoscut ca fiind părintele PNL! 

OMD MAMAIA CONSTANTA



jooble.org ziare, stiri