
Un sfert dintre tulcenii testați au probleme medicale(1189)
Aproape un sfert din cele peste 200 de persoane care s-au prezentat, joi, la cortul Crucii Roşii din municipiul Tulcea pentru a-şi măsura glicemia şi tensiunea au fost depistate cu probleme medicale, potrivit preşedintelui filialei teritoriale a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie (SNCR), Dumitru Vâlcu.
Diabetul este o problemă care afectează un număr tot mai mare de persoane. Au fost peste 200 de persoane care au aşteptat la rând pentru a-şi măsura glicemia şi tensiunea, iar cu această ocazie s-au descoperit 30 de tulceni hipertensivi şi 25 cu glicemia peste 1,70. Acţiunea de testare a glicemiei şi a tensiunii a fost organizată de filiala teritorială a SNCR, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială a Primăriei municipiului Tulcea cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii. La finele anului trecut, în judeţul Tulcea, erau în evidenţă 8.354 de persoane cu diabet, din care 900 insulinodependenţi. Ziua Mondială a Sănătăţii se marchează în fiecare an la 7 aprilie, începând din 1950, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Articole recomandate
Atenţie, se opreşte apa în mai multe zone din oraşul Constanţa!

7 din 10 şoferi folosesc telefonul în timp ce conduc. Psiholog: “Este un fenomen care a scăpat de sub control”

Lista neagră a site-urilor ilegale de jocuri de noroc cuprinde aproximativ 150 de organizatori

Iată ce se discută luni în Consiliul Local Constanța

Emisiune la TVR cu Radu Mazăre şi familia sa!

George Măndilă dorește înființarea unei OMD la nivel național

Se oprește apa în zona Steaua de Mare din Agigea

Momentul mult așteptat a sosit! Târgul de Crăciun din parcul „Oleg Danovski” se va deschide mâine, 30 noiembrie, la ora 17:00!

Apa este oprită astăzi în Eforie Nord și Agigea
