Mă cuprinde o stare de calm şi de blândă perplexitate ascultând retorica celor ce trăiesc Marele Colaj într-un studio de emisie al Radio România Actualităţi, pe scurt RRA, unul din posturile de radio ale Societăţii Române de Radiodifuziune, sau de efuziune cum îi mai spun unii ascultători, pe scurt SRR. Ce e cu acest Mare Colaj? Mişcarea prin care încearcă să instige masele şi nu clasele, de pe o poziţie totalitară, crede SRR, deţinută pe piaţa media, la ascultare şi apoi, cine ştie, la revoltă în stradă. Ceea ce, fără dubii, sub pretextul că ,,noi suntem în slujba cetăţeanului român“, înseamnă că RRA îşi permite o manipulare publică absolută de la microfon a informaţiilor, faptă care nu mai are a face cu deontologia, practicată evident în regimurile democratice, ci cu justiţia. Da, cu justiţia. Nu-i aşa domnule Président Directeur Général, PDG, pe scut, Ovidiu Miculescu, să vă numesc astfel ca la francezi, că doar de la ei este inspirată legea de organizare şi funcţionare a SRR ?
Marele Colaj
Ce ar fi acesta? Este chiar SRR, pentru că nimic nu există în afara sa, dacă ne referim la comunicarea radiofonică. Chiar ea este Marele Colaj, respriră prin el printr-o orbire voluntară cultivată. ,,Suntem puşi, auzi ascultătorule, cel căruia RRA i-a furat vocea prin dezinformare, (nu ştiu dacă ţi s-au plătit drepturi de autor!) făcându-te să declari ,,Şi eu sunt radio românia“ într-o campanie de manipulare a audienţei cu care se laudă zilnic, şi asupra căreia am dubii că ar avea cotele de piaţă anunţate ca fiind mari, suntem puşi să citim pe post ştiri împotriva modificării legii TVR şi a Radioului, pentru că şefii noştri doresc ca lucrurile să rămână aşa cum sunt şi ei să-şi păstreze funcţiile şi puterea“. Mai mult, invitaţi de către moderatoarea Alexandra Andon la o aşa zisă dezbatere pe această temă, niciunul dintre invitaţi nu a scăpat nici cea mai mică notă critică asupra conducerii radioului public. Dar Marele Colaj abia a început să se desfăşoare sub ochii noştri şi începe cu acest mesaj difuzat pe RRA: ,,Împreună am trăit revoluţii. Împreună am înfruntat pericole, dar am învins. Împreună suntem mai puternici. Nu distrugeţi radioul public!“, rosteşte cu inflexiuni actoriceşti vădit emoţionată o voce bărbătescă din spatele microfonului, şi parcă îl aud pe Orson Welles citind în octombrie 1938, la postul de radio CBS, o piesă de teatru adaptată după romanul lui H.G. Wells, Războiul lumilor, când acesta anunţa invazia pământului de către marţieni într-un mod cât se poate de convingător. Aşa şi acum. Una dintre diferenţe însă este aceea că azi nu se poate întrerupe transmisia spre a se spune că totul este o ficţiune. Nu se stabilea o legătură demonstrabilă între text şi ceea ce este în realitate, dar conducerea SRR a dorit să-şi transmită nu emoţiile, ci angoasele printr-o manipulare matematică, folosind acest adverb ,,împreună“, cu rol simbolic de sugestie socială şi de proiectare a unor scene mentale, hipnotizante, constând în masivitatea maselor. Adică el obligă la atenţie, ,,vedeţi, nu vă jucaţi cu încrederea în radioul naţional, noi suntem instrumentul interesului comun, naţional, suntem legitimaţi prin audienţă, noi suntem milioane“. Şi? Pe ce bani? Mortarul bun se obţine dacă potriveşti amestecul, ceea ce nu e cazul la SRR, a cărei conducere trăieşte doar în Marele Colaj, adică într-o mare şi interesantă lipsă de valoare.
Radioul nu e o religie
Dar nu ştiu cui i se adresează prin această atenţionare expresă, ,,împreună“. Aşa stând mesajul, nu ştiu cine cu cine a trăit revoluţii. Unde, în ce împrejurare şi ce fel de revoluţii. Ca să nu mai vorbesc de încărcătura oficială pe care cititorul mesajului a vrut să o dea, alături de una eroică. Apoi, mai puternici în faţa cui sunteţi, domnilor de la SRR? În faţa propriilor voastre cerinţe psihologice şi simbolice? În faţa eşecului vostru profesional? Întreb pentru că finalul, o construcţie manipulatorie periculoasă aruncată în spaţiul public, ce seamănă cu abuzul în serviciu şi de încredere vă poate aduce în faţa justiţiei. Cine vrea să distrugă radioul naţional? Nu am auzit să se fi exprimat cineva în acest sens. Poate aţi visat. Or fi visele utile pentru că sunt libere, dar ele sunt pentru voi. Dacă-i aşa, onor conducere legitimată îţi amintesc faptul că respectarea principiului transparenţei îţi condiţionează însăşi identitatea şi legitimitatea. Şi cu încrederea într-o instituţie de serviciu public, cum vă autodefiniţi, cum rămâne? Sunt sigur că planul de comunicare a fost asociat momentului în care s-a vorbit în piaţa publică despre despărţirea funcţiilor de management şi director general pentru ambele instituţii media naţionale. Dacă vrea să trăiască instituţional SRR trebuie să facă, înainte de toate, o reverenţă în faţa ascultătorului imaginar căruia pretinde că i se adresează, uneori chiar cu agresivitate nedisimulată, şi nu din tradiţia proiectată într-un joc de expresii autoritare.
Spuneam că radioul nu e o religie, nici măcar una a comunicării sau a speranţei, aceasta din urmă negarantând oamenilor că vor ieşi biruitori din orice încleştare şi pentru totdeauna, nici chiar cu condiţia să se identifice cu idealurile ei, cum spuneam mai sus prin acel enunţ – Şi eu sunt Radio România – , prin care se încearcă a inventa o condiţie prin care cineva să poată trăi cu sine fără o critică a vieţii cotidiene. Şi, dacă religia are în spatele ei o taină, iată că şi SRR are o taină la care nu vrea să ne facă părtaşi cum că cineva ar dori să distrugă radioul naţional. Cine, însă, nu are curaj a o spune, clar, în public. Cu dovezi. Să auzi şi să nu crezi! Afirmaţia asta, repet, nu evocă deontologia aşa zişilor profesionişti ai SRR, ci justiţia sub incidenţa căreia cad şi criza de legitimitate, bănuiesc, reieşită din contractul social cu cetăţeanul. Miracolele însă sunt făcute pentru cei ce cred în ele.