Cât ne costă peştele de Buna Vestire

Cât ne costă peştele de Buna Vestire(1423)


Vineri, 25 martie, de Buna Vestire, e prima dezlegare la peşte din acest post. În alţi ani, dezlegările au fost prilejuri numai bune pentru unii dintre comercianţii de peşte să crească preţurile mărfii din galantare. Că doar creştinul care nu pune carne, ouă şi brânză pe masă tot postul, o să dea bani pe o bucată de peşte, indiferent cât ar costa ea! Ei bine, nici în acest an nu-i peştele chiar aşa de ieftin. Totul este să aveţi timp şi răbdare să umblaţi din pescărie în pescărie, ca să găsiţi cel mai ieftin şi mai proaspăt peşte. Prin pescăriile din municipiu, cel mai ieftin sortiment pe peşte pe care l-am găsit a fost babuşca, de patru lei kilogramul. Novacul mare se dădea cu 6,5 lei kilogramul (dar ţineţi seama de faptul că veţi cumpăra mult cap, de banii ăştia!), iar cel mai ieftin sortiment de caras costa 7,5 lei kilogramul. Pentru carasul mai mare, plăteaţi 10 lei pe kilogram. Crap mare, cosaş, se găsea la 16,9 lei kilogramul (de producţie gălăţeană), iar şalăul ajungea de la 28 lei până la 35 lei. Ştiucă bună de fiert: 19 lei kilogramul. Somn mediu: 22,99 lei kilogramul. Am găsit şi sortimente pentru papile gustative mai pretenţioase. Bibanul de mare era la acelaşi preţ cu dorada: 38 lei kilogramul. Mai ieftin, stavridul costa 14 lei, iar preţul fagriei nu scădea sub 60 lei. Ba, pe la 50 lei găsiţi şi tentacule de caracatiţă! Scrumbia se vinde cu preţuri care încep de pe la 25 lei kilogramul şi sar de 27 lei.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri