Proiectul Faleza - Cernavodă va scăpa de ameninţarea inundaţiilor!

Proiectul Faleza - Cernavodă va scăpa de ameninţarea inundaţiilor!(1370)


După mulţi ani de demersuri efectuate, în... zadar!, Primăria deţine primele veşti bune pentru realizarea proiectului de amenajare a falezei de la Dunăre, din Cernavodă. Proiectul a fost iniţiat încă din 2004, de către primarul Gheorghe Hânsă, însă obstacolele au intervenit din partea Companiei Naţionale CFR - Infrastructură SA, care a respins cererea de casare a unei... căi ferate abandonate!, amplasată în zona falezei. Edilul nu a renunţat la acest proiect, iar la momentul preluării noului mandat, în iunie anul trecut, acesta a reluat procedura de obţinere a avizelor de trecere a căii ferate în domeniul public şi de eliberare a terenului, prin dezafectarea dispozitivului de linii CFR abandonate.

După aproape zece ani, Compania Natională CFR - Infrastructură SA a dat acceptul acestui proiect, iar următoarea etapă prevede eliberarea avizului de casare a căii ferate şi demararea procedurilor legale pentru emiterea unei Hotărâri de Guvern, pentru transferul bunului imobil, din domeniul public al statului, către domeniul public al oraşului. Acest pas va permite Administraţiei Publice Cernavodă continuarea demersurilor pentru accesarea fondurilor europene, necesare amenajării falezei, ca dig de protecţie a oraşului împotriva inundaţiilor, dar şi ca zonă de promenadă pentru locuitorii oraşului. Prin realizarea acestui program, faleza va putea fi introdusă în circuitul turistic. Primăria Cernavodă a primit sprijinul din partea Administraţiei Canalelor Navigabile Dunăre - Marea Neagră, pentru consolidarea digului. Această veste a fost primită de primar din partea directorului general al ACNDM, Daniel Georgescu şi a consilierului său, sosiţi în vizită la Cernavodă, ieri după amiază. În cadrul discuţiilor, reprezentanţii Canalelor Navigabile şi-au exprimat disponibilitatea de a sprijini şi a colabora pentru realizarea acestui proiect.

De asemenea, s-au stabilit paşii următori, pentru promovarea unei noi Hotărâri de Guvern, cu privire la trecerea terenului aferent digului, din domeniul ACNDM, în domeniul public al oraşului Cernavodă. Aceşti paşi vor permite accesarea fondurilor europene, necesare consolidării digului şi organizării sale pentru promenadă. De asemenea, în cadrul consolidării, va fi proiectat un „canivou”, pentru evacuarea apelor pluviale şi înlăturarea pericolelor de inundaţii.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri