Campania electorală a liberalilor constănţeni – de la elefant la şoricelul Chiţac(2004)

Dragii moșului, vă voi spune azi o poveste atât de credibilă și alambicată, încât liberalii se vor enerva că nu o înțeleg și vor adormi înainte să-i apuce sfârșitul. Orice asemănare cu locuri, fapte și oameni nu este deloc întâmplătoare, ci îndelung premeditată, deci intenționată

A fost odată ca niciodată că, de n-ar fi, nici că v-aș povesti și, de n-ar fi fost, nimic nu ar fi avut rost. Cică s-a născut odată un făt prematur. Atât de prematur se născuse că nimeni nu își mai amintea cine-i fuse mamă, cine-i fuse tată și care era rostul lui de venise pe lumea asta mizeră și nedreaptă.

Nașterea prematurului avusese loc pe holurile unei Academii, dar, la cerere, la fel de prematur, nevinovatul a fost abandonat în boscheții maternității locale a P.N.L. Lepădarea nu a fost deloc deosebită, căci, la ivirea sa pe lume, cerurile nu s-au deschis, nici nu a apărut vreo stea, dimpotrivă, a trebuit să se mulțumească cu cele cu care era deja însemnat pe umeri.

Legenda spune că ar fi fost moșit de însuși Arhanghelul Gabriel, cel care, călărind pe mai multe platforme marine, a lovit cu sulița dreptății chiar în inimile „sfinților” Dragomir, Hașotti, Buourceanu, Boroianu și Antonoaie, dar aceștia nu s-au sinchisit deloc, pentru că știau că în război, în dragoste și în politică nu există reguli, și nesimțirea, perfidia, minciuna și hoția sunt la mare preț. De aceea, ei rămaseră aplecați ca însăși săgeata de pe steagul ce-i purtară prin toate bătăliile pierdute.

Aceeași legendă spune că, imediat după lepădare, moașa Gabriel îi dădu un șut serios în curulețul roz și pufos, ceea ce îl făcu pe bietul făt să urle: „Vreau Primar!”, concomitent cu tragerea în piept a primului ghemotoc de aer poluat și urât mirositor al latrinei politicii locale. 

Paradoxal, găsirea fătului abandonat în boscheții proprii a fost nu numai o imensă surpriză, dar și un motiv de mare bucurie și sărbătoare pentru unii dintre peneliștii locali (ceilalți se întrebau încă de pe atunci cui să-l dea la înfiat!), motive pentru primii ca să-l adopte pe loc, fără fițe și alte forme legale. 

Minunea din boscheți, ce chițăia în scutecele încă militare, era cu atât mai mare cu cât, în ultimii zeci de ani, liberalii-adoptivi locali nu mai fuseseră în postura de moașe municipale ale vreunui candidat din staulul propriu, serios și cu pretenții la scutecele și pamperșii de primar al unei localității-port, sufocată de mall-uri, biserici, cluburi, baruri, farmacii, bannere, panouri publicitare abandonate, chioșcuri, tarabe, betoane, stații de benzină, taxiuri, gunoaie, boscheți, bălți, noroaie, maidanezi, hoți, cerșetori, nesimțire, indolență, iresponsabilitate și incompetență, dar în lipsă acută de arhitectură, statui, parcări, trotuare, borduri, locuri de muncă, parcuri, teatre, cinematografe, cultură, oameni gospodari, civilizație, frumos, util, și plăcut...

Acum, ca să respectăm, totuși, savoarea altor povești, adevărul este că liberalii mai avuseseră o ocazie de nășit un prunc, dar nu le făcea deloc plăcere să-și amintească de acele vremuri penibile, când candidatul se încurcase cu un elefant și se făcu de altă poveste...

Nici n-apucară cocoșii să cânte imnul liberal de prea multe ori că, să vezi minune!, prematurul nostru, de fapt al liberalilor, crescu în sondaje precum făt-frumosul din altă poveste. Așa a vrut Alinuța-Prima, așa a vrut Gabriel-Arhanghelul, așa a ieșit sondajul!...

Veni și ziua tăierii de moţ. Îmbrăcat cu scutece îngăbenite de vreme, „Vreau Primar!” aștepta să i se ofere ceva pe tavă. Toți se gândeau și își făceau griji că prematurul va alege o foarfecă sau un pieptene sau poate o cărămidă de euroi, dar nu și nu, copilandrul neînsemnat nu a ales nici măcar săgeată liberală, ci a preferat... un fotoliu. Ce mai freamăt, ce mai zbucium printre liberali! În sfârșit, își găsiseră alesul!...

Dragii moșului, încă nu adormiți, nici nu vă uimiți, că din a mea poveste înainte mult mai este...
Și cum vă povesteam... Alesul liberal creștea de te uimea. Învățase chiar să vorbească bine, turuind vrute și nevrute despre flota țării, despre politica internațională și alte baliverne. Umbla deja pe propriile picioare, astfel că, într-o zi, își zise în bărbia lăsată peste pieptu-i de aramă: „Musai să plec prin municipiu. Soarta mea e să ajung la fotoliul ce mi-a fost servit pe tavă!”.

Înainte să purceadă pe ulițele murdare și fără trotuare ale municipiului stăpânit de balaurii roșii și cu multe capete, printre ruine și oameni mohorâți, liberalii, părinții săi adoptivi, scorojiți de vreme, perverși, perfizi, mincinoși, hoți și ticăloși, așa cum îi învățase Căcărău-Împărat, îl priviră săgetător și îi spuseră cu glas prefăcut: „Făt-frumosul-nostru-prematur-nemaivăzut-și-prea-mult-așteptat, ai grijă că, în drumurile tale, mulți lei-parandărăt, ispite, monștri și alte jivine vei întâlni, dar tu să nu te oprești, nici să nu le vorbești, ci degrabă să te ușuiești. Atenție mare și din calea lor să te dai, căci în drumul tău te vei împiedica de Balaurul Roșu-Făgădău, Pupilă Palaz de Băsescu-Zeus-Fost-Împărat, Țepeș-Bădrăgan al lui Diaconu-Unitu și alte jivine cu coarne și în frunte cu trei litere însemnate!”.
Și se porni degeaba la drum alesul lor, încărcat cu brațe de flori, pentru că, uitasem să vă spun, începuse primăvara. Plecă degeaba, fără gloaba ce mânca jăratec în grajd, știind că multe gloabe lasă acasă și mai multe gloabe va întâlni în drumurile sale... 

Și merse degeaba, și merse degeaba, și merse, și nici nu făcu prea multă cale lungă să-i ajungă că se și întâlni cu Baba-Cloanța. Nu, nu era prima gloabă din viața lui, dar era o babă fermecată ce l-a declarat pe loc „vestitorul primăverii” din localitate. Asta l-a bucurat foarte mult și a fost pentru el ca o dușcă de apă vie, care îl făcu să privească cu și mai multă încredere înspre viitor. 

Mândru nevoie mare de această primă victorie la gloabe și cu gândul la celelalte, el merse degeaba mai departe, și mai departe... Atât de departe, încât se rătăci. Și începu să se simtă atât de rătăcit și stupid, atât de singur și oropsit, încât se opri și iar își lăsă bărbia în pieptu-i de aramă ca să poată să-și zică în piept: „Eu nu mai am niciun rost pe această lume. Nici nu știu de unde vin, cine sunt și încotro mă îndrept. Ori mă sinucid, ori mă întorc!”. Și merse iar, și merse iar... până ajunse de unde plecase degeaba.

În pragul porții liberale îl așteptau toți căcărăii din gașca de partid, părinții săi de ocazie, liberali scorojiți de vreme, perverși, perfizi, mincinoși, hoți și ticăloși, care, când îl văzură, îl și copleșiră cu întrebări săgetătoare:
- „Unde ai fost, prematurule, alesul nostru drag? Te-ai întâlnit cu Balaurul-Roșu Făgădău? Dar cu Pupilă Palaz de Băsescu-Zeus-Fost Împărat? Nici cu Țepeș-Bădrăgan a lui Diaconu-Unitu? Le-ai aruncat pieptenele, eșarfa, principiile, statutul și doctrina noastră în cale ca să-i oprești din drumul lor? Ai apucat să le arăți măcar promisiunile, săgeata si cele 12 steluțe de pe steagul nostru? Dar steluțele de pe umerii tăi, le-ai arătat?”.
- „M-am întors așa cum am plecat!” - se smiorcăi micuțul, lăsând să i se vadă pe frunte o dungă de caschetă de contraamiral și lacrimile ce i se adunau direct în barbă, căci obraji nu avusese niciodată.
- „Vrei să spui că ai plecat bou şi te-ai întors tot bou?” - urlară căcărăii, consternați.
- „Nu, m-am întors prematur. Vreau la mama!”
Și liberalii l-au trimis la mă-sa.
Somn ușor, dragii moșului!...

P.S. - În foto ce însoțește acest material, “îl puteţi vedea pe ecran pe Max, primul meu câine pe care l-am iubit enorm. Alături stă Caramel, pe care l-am găsit recent pe stradă cu lăbuţele rănite prinse în smoală.”
Explicația la această fotografie aparține însuși proprietarului celor două patrupede de casă și este postată pe pagina sa de facebook. 

Să traiască echipa de campanie că e profesionistă și bine le mai (s)pune, dar și de mulți bani îl spoliază pe candidatul Vergil că, deh, e din Capitală și... beau cafele multe, cam multe și reci între două șprițuri seci!