Viaţa bate filmul. TAVERNA PROLETARĂ(1557)

Iubesc să mă pierd printre anonimi, să mă machesc cascând gura ca viţelul la poartă nouă la micii academicieni ''în de toate''. Folosesc note ridicate. Aici se poate învăţa şah, table barbut, bancuri, reţete culinare, poţi fuma ca un turc. Cert este că o tavernă este ca un compartiment de tren. Vorbesc toţi cu toţi, ca nişte vechi cunoştiinţe sau chiar rude. Când ies, nu ştiu nici măcar cum îi cheamă. Este un examen pe care foarte mulţi dintre noi musai să îl treacă cu brio, dacă nu atunci au trăit degeaba. Experienţa e uluitoare, măcar nu vezi atâta snobism ca la ăstea de lux. Dacă vrei să găseşti o fărâmă din realitatea palpabilă a unei societăţi, atunci e musai să bei cot la cot cu ''clasa muncitoare''. Stau în cârciumă şi discută. Sunt foşti activişti de partid care astăzi critică îndoielnicul capitalism. Au cojoace de blană de la Orăştie sau haine negre de piele. Sorb adânc din bericile servite prompt şi stau la mese cu foşti colegi îmbrăcaţi în salopete şi cu fes pe cap, majoritatea fugiţi, ca de obicei, din timpul programului. Au şi scot fumuri din aceleaşi ţigări Kent ca pe timpuri, studiază colegii de la celelalte mese, încercând să culeagă vreo informaţie care să placă tovarăşilor care plătesc pe ele. Se agită, fac bujori, evident roşii în obraz, scuipă, se pişă, apoi revin satisfăcuţi de aceste realizări. Sunt printre ei şi secretari de pcr, adevărate modele bune de aruncat. Analfabeţi cu diplome, bidoane de amoniac pe două picioare. Sunt indivizi care au becul stins în cap şi de aceea nu văd şi nu pricep nimic. Neica-nimeni în capul cărora vântul ridică cenuşa şi răscoleşte pleava. Cred că oamenii de acest tip nici nu merită scuipaţi Precum Iuda cel care a rămas în istorie doar ca nume de blestem. Au foamea-n glandă. Dar fiecare are dreptul la întrebare. Regimul nostru spre colonia Maglavit este flancat de prapori şi fanfară militară. Cei mai înstăriţi îşi comandă o ciorbă de burtă, musai cu smântănă şi oţet, aşa cum serveau până mai ieri în pauzele orelor de la Şcoala interjudeţeană. Dacă apare o babă cu coc, treaba devine mai simplă, chiar dacă acum s-au mărit pnsiile cu 5 %. Îşi iau apoi sacoşele pline şi se îndreaptă spre case unde sunt băgaţi în şedinţă de consoartele cunoscute pe la balurile uteciste, ajunse azi bunice şi mame de patroni capitalişti de tarabă. Hainele le miros a mici, pastramă şi prostie cruntă. Noi pe cine votăm? Tot pe tovarăşu'? Nimeni nu le spune că s-au schimbat vremurile.
Terasa proletară s-a mutat 3,14 metri mai încolo şi a devenit tavernă proletară. Clienţii nu mai sunt proletari, doar vreo doi sunt şi intelectuali sau securişti care par să utilizeze hârtie şi creion, îşi notează bericile consumate, aşa e obiceiul locului, fiecare îşi ţine singur socoteală. Destui intră în birtul plin de la orele dimineţii numai pentru a le folosi wc-ul. Intră crispaţi şi ies cu zâmbetul triumfător al tâmpituluiu zicând în gând ''le-am tras-o!''. Un fel de monstruozităţi cu influenţă. Realitatea în care trăim e tristă, dar mai trist este faptul că ne minţim frumos, ignorând-o. Tot mai puţini vor să ia atitudine, latitudine, longitudine. Deşi nu avem exerciţiul petiţiilor. Ar trebui ca noi, oamenii, să nu ne mai prefacem. Să fim oneşti cu noi înşine mai întâi şi apoi vom reuşi cu ceilalţi. Sigur, din poveste, ca din orice poveste, nu lipsesc nemernicii. Românul acolo, dar mai ales pe facebook, are păreri despre orice. În general, românul de rând ştie tot ce trebuie făcut. E predispus la nodînpăpurism. Nemernicul cu pene şi puf, de pildă, nu-mi apreciază umorul care-i deranjează pe mulţi. Lui îi place tot mai mult să discute despre decembrie 1989, moment în care masoneria şi-a luat ţara înapoi. Sau că PIB-ul nostru provine majoritatea din vânzări şi chirii. De multe ori se propun soluţii care ar uimi pe toată lumea. Nimeni nu le ia însă în considerare. Veste bună e că de alcool te poţi dezbăra, dar de prostie veci pururi. Plină de interes arată lumea liberă. De manipulare nu ducem lipsă. Să vedeţi beţivii cum îşi rânjesc fasolele cu gândul că DNA-ul va ajunge curând şi la omul lui. Trebuie doar răbdare.
Personal, nu sunt cel mai mare rău care vi se putea întâmpla. România este ţara politicienilor, acoliţilor lor, securiştitilor şi funcţionarilor publici cu funcţii înalte. Restul sunt nişte pupincurişti slugarnici care habar nu au pe ce lumea trăiesc. Aşadar: ce să caute un intelectual candidat de primar? Mai bine să rămână în taverna lui proletară. Fericită ţară în care cei care au votat nu sunt trimişi la medicul psihiatru. Mă doare stomacul de greaţă în faţa spectacolului de absurd ticăloşit şi incompetenţă oferit de Parlamentul României. 19 milioane de oameni au ajuns prizonierii bunului plac al unui grup de borfaşi. În Uniunea Europeană în secolul XXI. Ca popor suntem departe de lumea civilizată. Luaţi cu muştar şi cu scuze.