Elevii solicită majorarea burselor şcolare

Elevii solicită majorarea burselor şcolare(940)


Asociația Elevilor din Constanța este de părere că valoarea unei burse trebuie stabilită raportat la salariul minim pe economie, acest fapt asigurând o creștere constantă a burselor, în funcție de condițiile socio-economice existente. De aceea, AEC propune ca valoarea bursei de merit și a celei de studiu să fie 5% din salariul minim pe economie; cea a bursei de performanță 10%, iar bursa de ajutor social 15%. Raportat la salariul minim pe economie aprobat pentru anul 2016, care va intra în vigoare la 1 mai, cuantumurile propuse de AEC, în valoare absolută, sunt: 62,5 lei - bursa de merit și bursa de studiu; 125,00 lei - bursa de performanță și 187,5 lei - bursa de ajutor social.

Cuantumurile propuse mai sus necesită un efort bugetar de aproximativ 5 milioane de lei pentru anul 2016. În prezent, în bugetul municipiului pentru fondul de burse este alocată suma de 3 milioane de lei, fiind necesară creșterea acestuia cu 2 milioane de lei, lucru cerut de AEC și la sfârșitul lunii ianuarie, în cadrul dezbaterilor pe marginea bugetului municipiului Constanța.

Asociația Elevilor din Constanța este de părere că o valoare crescută a bursei va încuraja elevii să învețe și va ajuta la îmbunătățirea performanțelor acestora la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, care în Constanța, în anul 2015, au fost sub media națională. Un exemplu concret conform căruia rezultatele la examenele naționale sunt direct proporționale cu implicarea autorităților locale îl reprezintă municipiul Cluj-Napoca, unde valoarea unei burse de merit este de 90 de lei, iar cea a unei burse de performanță de 120.

Amintim, de asemenea, că în conformitate cu art. 4 din OMECTS nr. 5576/2011, cuantumul unei burse se stabilește anual. De aceea, solicităm Primăriei Municipiului Constanța și Consiliului Local Constanța să acorde bursele retroactiv pentru lunile ianuarie și februarie la cuantumul ce va fi stabilit pentru anul în curs.

“De exemplu, un elev care beneficiează de bursă de merit nu poate în prezent să își asigure nici costul unui abonament redus pe o linie la transportul local în comun, suma primită fiind de 25 de lei, iar abonamentul 27,5 lei. Solicitarea creșterii burselor a venit natural, simpla acordarea a acestora nefiind suficientă. Bursele trebuie să aibă un cuantum decent, raportat la condițiile socio-economice. Pentru a se asigura că legea se respectă în întreg județul și elevii înmatriculați în toate unitățile-administrativ teritoriale din județ beneficiază de burse, AEC va solicita în cursul acestei săptămâni, în baza legii 544, tuturor primăriilor din judet date referitoare la acordarea burselor. În cazul localităților care nu au prins în buget bani pentru burse, vom solicita prefectului atacarea în contencios a bugetelor. Reamintim că în luna septembrie doar 8 din cele 70 de localități din județul Constanța acordau burse școlare.” a declarat Constantin-Alexandru Manda, președintele Asociației Elevilor din Constanța.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri