SĂ PRIVIM “CU ȘI MAI MULTĂ ÎNCREDERE ÎNSPRE VIITOR”! sau efectul întâlnirii dintre o babă simpatică și candidatul-șoricel PNL la Primăria Constanței (acesta ar putea să fie un pamflet)(2269)

Scrie candidatul Chițac al lui PNL: "(...) O doamnă simpatică mi-a transmis, mai în glumă, mai în serios, că sunt vestitorul primăverii. Cuvintele ei mi-au dat o stare de bine extraordinară şi m-au făcut să privesc cu şi mai multă încredere înspre viitor. Vă mulțumesc! (...)". 　 　 　

Așadar, de ceva timp, șoricelul Chițac - Chiți, Chiți-Chiți sau Chițișor, pentru doamne si domnișoare -, se afla într-o acută lipsă de încredere. Ce să facă? Cum să facă? Ce să zică? Cui să zică? Încotro să privească? Nici n-apuca el să iasă la împărțit de ghiocei, lalele, zambile, zâmbete, bezele și alte floricele că și apăru o babă (echipa sa de PR i-a ales o doamnă mai în vârstă, pentru că o babă era mult mai credibilă si denotă seriozitate, în timp ce o tânără ar fi dat impresia spre imoral și îi strica imaginea și așa destul de boțită, mai ales pe facebook). Când îl văzu, bătrânica era mai-mai să cadă pe spate! Auzise ea ceva, cum că la porțile Constanței bate insistent primăvara, dar nu știa că liberalii o și lăsasera să treacă. Și, iată, deodată, în calea vieții ei apăru... candidatul! Mă rog, nu era singurul de care auzise, erau o turmă, dar acesta nu numai ca era local, dar era si liberal, fapt nemaiîntâlnit în ultimii 15 ani, ceea ce, pentru vârsta ei, conta enorm. Impactul vederii a fost terifiant! Ca o apariție a domnului Ion Iliescu în anii ’90. Amintirile, ah, amintirile!... Oh, ce vremuri! Zâmbetul acela de pe afișele electorale cu chipul lui de salvator al națiunii: “Avem încredere în el!”, “Un președinte pentru liniștea noastră!” Chițac, nici nu știa cine este, cum îl cheamă, de fapt nici nu conta, i-a apărut ca o revelație, ca o minune divină, ca un ozene, ca un vis prea frumos ca să fie uitat. Își zise bătrîna: "Vezi, cucoană, vezi dacă mergi la biserică? Te-ai convins ce înseamnă să te rogi și să pupi icoane, sicrie, poale de popi și moaște de sfinți?" Îi veniră în priviri, ca într-un film de Oscar, nu numai imaginile icoanelor, sicrielor, poalelor si oaselor pe care le-a pupat de-a lungul vietii sale, dar și mantia lungă, purpurie și arhiepiscopală de la ultima Bobotează locală... “Iată ce inseamna să te rogi, să crezi și să nu cercetezi!” își încheie ea șirul gândurilor năvalnice, întrebându-se dacă bărbatul din fata ei, înalt, grizonat și cu piept ce părea de aramă, o avea diabet, pensie mare, card de sănătate, o fi căsătorit, o avea copii, vilă, ipfone și cont în bancă. Și, nici una, nici două, în trupul ei de pensionară cu cu diabet, card de sănătate și dreptul la sacoșe cu ulei, zahăr, orez si pui grill, dar si la calatorii gratuite pe RATC, simți că îi pătrunde o mare cantitate de încredere. Își zise iar: "Ăsta e! Ăsta e vestitorul primăverii mele, a noastre, a constănțenilor de pretutindeni! El este zâna melopeelor și a cucurbitaceelor, spaima făgădăilor, palazilor și bădrăganilor!". Surpriza apariției unui candidat local, serios și, mai ales, liberal, cu atât mai mult că era și fost militar (bătrânei îi plăceau bărbații în uniformă, mai ales că și popii poartă, iar pe răposatul ei tot în uniformă îl îngropase!), dar și starea de bine pe care acesta i-o transmise, a fost atât de mare și o copleși într-atât, încât nici nu sesiză că a încurcat anotimpurile, versurile și rapsodiile lui Coșbuc și Topârceanu... Și pentru că încrederea ce îi veni mai devreme era prea multă și știind că aceasta îi va prisosi, bătrâna simți nevoia să o ofere bărbatului din fața ei. De aceea, exclamă cu siguranță și seriozitate (ca să nu se interpreteze că ar spune-o "mai în glumă, mai în serios”): "Tu, tu ești vestitorul primăverii mele, dar și în Constanța!". Cerul se deschise, norii se risipiseră, stelele se stinseră și o alta etapă importantă din viața ei trecuse. Acum putea să se ducă după răposatul ei, mai ales că îl îngropase în uniformă, așa cum și lui Chițac i-a plăcut să poarte. De partea cealaltă, impresionat ca un răcan în prima zi de armată la Marină, șoricelul Chițac, - Chiți, Chiți-Chiți sau Chițișor, pentru doamne si domnișoare -, nu uitați!, se simți deodată copleșit, emoționat și că i se înmoaie genunchii: "Nu, nu trebuie sa cedez! Eu nu sunt Dana Grecu ca să îngenunchez ca o vacă în staul. Trebuie să rămân eu, contraamiralul de flotilă, cel care am fost trecut în rezervă la cerere!" - își zise bărbătește, mândru că, în sfârșit, peneliștii locali au un candidat la funcția de primar, chiar dacă chestia asta este tot la “bara-bara” sau la “oha”... ca în ultimii 15 ani. Concomitent cu aceste gânduri, simți brusc un flux de energie ca și cum ceva îi penetrează trupul și îi provoacă o stare de reală plăcere, dar și sentimente de recunoștință pentru un anume Gabriel (nu, nu arhanghelul!) și o anume Alina (nu, nu proasta și curva aia din bancuri!), care, neavând unde să-l bage, l-au băgat în politică și, ce vreți mai mult?, l-au făcut chiar candidat. Ei bine, asta gândea, asta simțea, de asta stătea el, acum, față în față cu o babă, care, oh, Doamne!, l-a numit pe el “Vestitorul primăverii”! Ce poate fi mai frumos, mai emoționant, mai înduioșător, mai delicat, pentru un candidat!? Energia aceea pozitivă, venită dinspre babă către el, era tocmai încrederea de care, de ceva timp, ducea o lipsă acută și de care avea atâta și atâta nevoie pentru confruntările politice viitoare. Copleșit de emoție și plin de încredere, în loc să mulțumească numai babei, el mulțumi cu generozitate la toata lumea: “Vă mulțumesc!”. Nu mai conta. Știa că gafase, dar era prostia echipei PR, nu a lui!? Acum, dotat cu atâta încredere se vedea stăpân peste organizația de peneliști din care făcea parte (municipală, nu județeană!) și simțea necesitatea să facă ceva, orice, dar să nu pută, să impresioneze pe toți cei care îl înconjurau și pentru care el, contraamiralul trecut mai devreme în rezervă, pentru că așa ceruse, candida ca să ajungă primarul unui oraș cu prea multe mall-uri, ruine, taxiuri, stații de benzină, sensuri giratorii, dughene, capace de canalizări, hoți, cerșetori și căruțe pe străzi și bulevarde, gunoaie, gropi, noroaie, câini fără stăpâni,..., dar fără investitori, cultură, teatre, cinematografe, locuri de muncă, parcări, trotuare, borduri, coșuri de gunoi, semafoare, curățenie, parcuri, verdeață... Ce să facă? Cum să facă? Pe cine, cum și unde să privească? - erau întrebările existențiale, care îl dominau și îl frământau în acele clipe.

Ei bine, dragă cititorule de TIMPUL si de postări pe facebook, pupător sau nu de cruci, icoane, sicrie, oase, labe și poale de popi, în acele clipe de copleșitoare emoție și alte simțiri, șoricelul Chițac al PNL - Chiți, Chiți-Chiți sau Chițișor, pentru doamne si domnișoare -, nu uita!, se hotărî să privească “cu şi mai multă încredere înspre viitor”!

Sfârşitul conversaţiei.