ANALIZĂ. De ce nu-i suspendă din funcţii prefectul Eugen Bola pe primarii incompatibili

ANALIZĂ. De ce nu-i suspendă din funcţii prefectul Eugen Bola pe primarii incompatibili(2229)


Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a dat o primă lovitură mai multor aleşi locali din judeţul Constanţa, după ce i-a declarat incompatibili însă decizia finală nu se află la mâna prefectului, ci la cea a justiţiei.

Cu toate că, există persoane care spun că primarii ar trebui imediat suspendaţi din funcţii de către reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, spune că el nu are nicio atribuţie în acest sens, până ce nu va primi din partea ANI decizia irevocabilă a instanţei de judecată. În aceste împrejurări, Bola spune că ar comite un abuz în serviciu dacă el ar interveni în situaţia de faţă.
„Mulţi mă acuză că nu vreau să pun în aplicare decizia ANI, dar eu nu am primit nimic de la ei. Se face o confuzie între declararea lor ca incompatibili de ANI şi cazul primarului de la Poarta Albă, Vasile Delicoti, pe care am fost obligat să-l suspend din funcţie. Eu nu pot să fac nimic de capul meu, eu doar aplic legea, fie că este bună sau rea”, a declarat prefectul Eugen Bola.


Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai spus că, primarii declaraţi incompatibili în această săptămână, pot ataca decizia ANI, în termen de 15 zile, la instanţa de judecată.


„Au văzut ce s-a întâmplat cu primarul de la Poarta Albă şi sunt sigur că, acum, toţi o vor ataca. Doar după ce magistraţii vor da o soluţie, în funcţie de ceea ce vor stabili, vom vedea ce trebuie făcut mai departe. Dar, la modul în care se desfăşoară procesele, o să dureze câţiva ani. Asta dacă, nu cumva, până atunci se va schimba legea. Pentru că, trebuie să o spun, această lege este foarte proastă. Dar, cu toate astea, este lege şi trebuie aplicată. Să sperăm că se va schimba. În cazul primarului de la Poarta Albă lucrurile au stat altfel. El nu a atacat în instanţă raportul ANI şi aşa s-a ajuns ca să fie suspendat din funcţie. Dacă şi el ar fi atacat în instanţă, astăzi, el nu ar mai fi fost suspendat la fel ca şi ceilalţi cinci primari declaraţi incompatibili anul trecut şi care acum se judecă în instanţă”, a mai spus Bola.


În cursul acestei săptămâni, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declarat incompatibili 22 de aleşi locali din judeţul Constanţa. Ei sunt acuzaţi că au îndeplinit concomitent funcţia de primar sau viceprimar şi reprezentant al primăriei în Adunarea Generală a Acţionarilor în societăţi comerciale furnizoare de utilităţi în comunităţile respective.
Dacă instanţele de judecată vor confirma decizia ANI, cei declaraţi incompatibili nu vor mai putea ocupa o funcţie de demnitate publică pentru o perioadă de trei ani. Măsura ar lăsa fără primari localităţile în care edilii au fost declaraţi incompatibili urmând să se organizeze noi alegeri. Aleşii locali declaraţi incompatibili sunt: Nicolae Matei - Năvodari, Cristian Maricel Cîrjaliu - Agigea, Ion Ovidiu Brăiloiu - Eforie, Florin Constantin Micu - Tuzla, Tudor Nădrag - Hârşova, Nicolae Urdea - Limanu, Dumitru Chiru - Lumina, Constantin Radu - Amzacea, Gheorghe Chiriac - Mereni, Mariana Gîju - Cumpăna, Marian Gălbinaşu - Corbu, Gelu Iordache - fost primar la Băneasa, Gheorghe Manta - Chirnogeni, Ion Nicolin - Negru Vodă, Niculae Stan - fost primar Pecineaga, Gheorghe Stelian - Topraisar, Ioan Suciu - fost primar comuna Ciobanu, Cristian Telehoi - Cobadin, Marian Dan - Deleni, Valer Mureşan Iosif - fost primar M. Kogălniceanu, Ştefan Marius - viceprimar Independenţa, Ion Burcea - viceprimar Lipniţa.


Exact în urmă cu un an, ANI a declarat incompatibili alţi şase primari din judeţul Constanţa. Cei şase primari sunt Gheorghe Moldovan, primarul comunei Albeşti, Mugur Viorel Mitrana, primar al comunei 23 August, Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian, Nicolae Anghel, primarul comunei Castelu, Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă, şi Traian Cristea, primarul comunei Costineşti. Dintre cei şase, cinci încă se judecă prin instanţe, în timp ce Vasile Delicoti care nu a atacat raportul ANI a fost deja suspendat din funcţie.


În aceeaşi situaţie de incompatibilitate a fost declarat şi preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu. Momentan, el a atacat în instanţă raportul ANI.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri