Evaluarea națională a elevilor de clasa a VIII-a s-a încheiat, dar problemele de-abia acum încep să apară.
Surse neoficiale spun că unii dintre elevi au luat examenul cu ajutorul profesorilor supraveghetori sau a celor care au corectat. ”Numai așa se explică faptul că un copil de media șapte în toți anii de studiu a luat peste 9.50 la română”, spune un profesor. Bursa zvonurilor dă și niște sume: 250 de euro de copil pentru proba de română și tot 250 de euro pentru matematică. Banii au fost oferiți pentru ca odraslele să obțină o notă cât mai bună, pentru că în competiția pentru licee, orice sutime este importantă. Anul trecut, la Mircea cel Bătrân, cea mai mică medie de admitere a fost de 9,53.
S-au contestat itemii subiectivi
Lucruri ciudate s-au întâmplat și la contestații. Elevi care au greșit clar la subiecte de gramatică, de exemplu, au primit, la recorectare, note aproape de 10, deși era vorba de greșeli pe itemi obiectivi. La alte concursuri, gen olimpiadă, acești itemi nici nu sunt supuși contestației, ci doar itemii subiectivi. Ce înseamnă acest lucru? Elevii au avut de recunoscut un atribut adjectival. Cunoaștem cazuri de elevi care, deși au recunoscut după examen, în fața colegilor, această greșeală, au făcut contestație și în urma ei au obținut nota 9,90, deși eroarea costa 0,3 puncte din nota finală. Cu alte cuvinte, furt pe față.
Cazul prezentat nu reprezintă numai o încălcare gravă a deontologiei profesionale, ci și a legii.
Oficial, reprezentanții ISJ Constanța spun că nu s-a înregistrat nicio reclamație la evaluările naționale. Cine cunoaște astfel de cazuri, spun ei, le poate aduce la cunoștința ISJ, printr-o notă scrisă, semnată și asumată.
Promovabilitate de peste 75%
În judeţul Constanţa, s-au depus 571 de contestaţii dintre care 414 la disciplina limba şi literatura şi 157 la matematică. La disciplina Limba şi Literatura Română, înainte de contestaţii, dintre cei 5.436 de absolvenţi prezenţi, note peste 5.00 au obţinut 4.504 candidaţi, iar după contestaţii, 4.509 candidaţi. Note sub 5.00, înainte de contestaţii, au obţinut 932 de absolvenţi, iar după contestaţii, 927 de candidaţi. La matematică, înainte de contestaţii, dintre cei 5.413 absolvenţi prezenţi, note peste 5.00 au obţinut 3.938 de candidaţi, iar după contestaţii, 3.820 de candidaţi. Note sub 5.00, înainte de contestaţii, au obţinut 1.475 de candidaţi, iar după contestaţii, 1.593 de candidaţi. De asemenea, la nivelul judeţului Constanţa, înainte de contestaţii, s-au obţinut 422 de note de 10, dintre care 15 la limba şi literatura română şi 407 la matematică. După contestaţii, s-au obţinut 429 de note de 10, dintre care 15 la limba şi literatura română şi 414 la matematică.
”După rezolvarea contestaţiilor, la nivelul judeţului Constanţa s-au obţinut note peste 5 în proporţie de 75,75 %”, au comunicat reprezentanții ISJ, într-un comunicat de presă.
Fișele de opțiuni se completează de mâine
Potrivit calendarului de admitere la liceu, începând de mâine, 5 iulie, până pe 9 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a vor completa opţiunile în fişele de înscriere. Elevii vor fi repartizaţi computerizat pe 16 iulie, iar pe 17 iulie listele cu absolvenţii repartizaţi vor fi afişate la şcolile unde elevii au învăţat şi la liceele unde au fost repartizaţi.