Cutremur în administraţia publică din Constanţa! Primăriile riscă să rămână fără primari

Cutremur în administraţia publică din Constanţa! Primăriile riscă să rămână fără primari(2571)


Situaţie fără precedent în judeţul Constanţa după ce reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au declarat incompatibili 22 de aleşi locali din judeţul Constanţa, care sunt acuzaţi că au îndeplinit concomitent funcţia de primar sau viceprimar şi reprezentant al primăriei în Adunarea Generală a Acţionarilor în societăţi comerciale furnizoare de utilităţi în comunităţile respective.


Cei în cauză susţin că ANI este o instituţie de presiune şi încearcă să deturneze votul cetăţenilor care i-au ales în funcţii. Totodată, aleşii spun că cei de la ANI comit un abuz şi prin acţiunile lor urmăresc suspendarea lor din funcţie dar şi interzicerea dreptului de a mai candida pe o perioadă de trei ani.


Aflat în această situaţie, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, care este şi preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, spune că decizia este una aberantă fără precedent în administraţia locală din Uniunea Europeană. De asemenea, edilul din Eforie, Ovidiu Brăiloiu, susţine că nu a făcut niciodată parte din Adunarea Generală a Acţionarilor a SC RAJA SA şi, cu toate acestea, s-a trezit declarat incompatibil.
Şi primarul din Agigea, Cristian Cîrjaliu, spune că ANI comite un abuz, motiv pentru care le va face plângere penală angajaţilor de acolo deoarece prin actul emis au vătămat interesul public al cetăţenilor care
l-au ales primar.


La rândul lui, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, care este şi preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România, se află şi el pe lista celor declaraţi incompatibili. El a comentat situaţia de incompatibilitate în care se află mai mulţi primari.


„Este o mare prostie care se întâmplă în statul poliţienesc România. Dacă românii şi-au ales primarii, să-i schimbăm printr-o aberaţie? Nu mi-am adus niciun avantaj pentru că am reprezentant timp de trei luni oraşul Năvodari în RAJA Constanţa. Am fost trimis acolo printr-o hotărâre a Consiliului Local”, a declarat Nicolae Matei.


Potrivit unui comunicat emis de ANI, 22 de aleşi locali din judeţul Constanţa s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcţiei de primar sau viceprimar, cât şi a calităţii de reprezentant al unităţii administrativ – teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a S.C. RAJA S.A. Constanţa.
Împotriva acestei decizii, cei 22 de aleşi locali au la dispoziţie 15 zile pentru a ataca la instanţă raportul ANI.
Dacă instanţele de judecată vor confirma decizia ANI, cei declaraţi incompatibili nu vor mai putea ocupa o funcţie de demnitate publică pentru o perioadă de trei ani.


Acţiunea de ieri vine la un an după ce alţi şase primari din Constanţa au fost declaraţi incompatibili. Cei şase primari sunt Gheorghe Moldovan, primarul comunei Albeşti, Mugur Viorel Mitrana, primar al comunei 23 August, Florin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian, Nicolae Anghel, primarul comunei Castelu, Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă, şi Traian Cristea, primarul comunei Costineşti. Dintre cei şase, cinci încă se judecă prin instanţe, în timp ce Vasile Delicoti care nu a atacat raportul ANI a fost deja suspendat din funcţie. De asemenea, în luna aprilie preşedintele CJC Nicuşor Constantinescu a fost declarat şi el incompatibil. În momentul de faţă, el a atacat raportul ANI la instanţa de judecată.


În urmă cu o săptămână, aflat la Constanţa, vicepremierul Liviu Dragnea spunea că Guvernul lucrează la modificarea legii incompatibilităţii.
Vicepremierul a anunţat că a discutat şi cu oficiali europeni pe această temă şi că nici aceştia nu îşi explică modul în care, în România, conflictul de interese apare atunci când un primar, adică o persoană publică, este numit reprezentantul comunităţii în cadrul unei societăţi tot publice, aşa cum sunt cele de apă şi canal.


Lista cu primarii din judeţul Constanţa declaraţi, ieri, incompatibili de ANI:
1) MATEI NICOLAE, Primar al Oraşului Năvodari, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mandatului 2008 – 2012;
2) CÎRJALIU CRISTIAN MARICEL, Primar al Comunei Agigea, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 iunie 2008 – 16 ianuarie 2012;
3) BRĂILOIU ION OVIDIU, Primar al Oraşului Eforie, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 03 iulie 2008 – 25 ianuarie 2012;
4) MICU FLORIN CONSTANTIN, Primar al Comunei Tuzla, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 24 iulie 2008 – 29 iunie 2009;
5) NĂDRAG TUDOR, Primar al Oraşului Hârşova, se află în stare de incompatibilitate începând cu anul 2008 (mandatele 2008 – 2012 și 2012 – prezent);
6) URDEA NICOLAE, Primar al Comunei Limanu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 05 iunie 2008 – 19 decembrie 2011;
7) CHIRU DUMITRU, Primar al Comunei Lumina, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 august 2008 – 26 octombrie 2011;
8) RADU CONSTANTIN, Primar al Comunei Amzacea, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 27 ianuarie 2012;
9) CHIRIAC GHEORGHE, Primar al Comunei Mereni, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 februarie 2008 – 03 februarie 2012;
10) GAJU MARIANA, Primar al Comunei Cumpăna, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 iunie 2007 – 28 februarie 2013;
11) GĂLBINASU MARIAN, Primar al Comunei Corbu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 14 august 2008 – 27 ianuarie 2012;
12) IORDACHE GELU, Primar al Orașului Băneasa, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 – 28 februarie 2012;
13) MANTA GHEORGHE, Primar al Comunei Chirnogeni, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 – 19 martie 2013;
14) NICOLIN ION, Primar al Orașului Negru Vodă, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 iunie 2008 – 22 februarie 2012;
15) STAN NICULAE, Primar al Comunei Pecineaga, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului 2008 – 2012;
16) STELIAN GHEORGHE, Primar al Comunei Topraisar, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 22 iulie 2008 – 31 ianuarie 2012;
17) SUCIU IOAN, Primar al Comunei Ciobanu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 noiembrie 2008 – 23 decembrie 2010;
18) TELEHOI CRISTIAN, Primar al Comunei Cobadin, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 noiembrie 2008 – 22 iulie 2009;
19) DAN MARIAN, Primar al Comunei Deleni, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 – 07 februarie 2012 (ca urmare a deţinerii simultane a funcţiei de primar şi a calităţii de reprezentant al comunei Deleni în A.G.A. a S.C. RAJA S.A. Constanţa) şi în perioada 28.09.2010 – prezent (ca urmare a deținerii simultane a funcţiei de Primar şi a calităţii de reprezentant al Comunei Deleni în cadrul Serviciului Administrativ Local Deleni S.R.L.);
20) IOSIF VALER MUREȘAN, Primar al Comunei Mihail Kogălniceanu, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 18 iunie 2008 – 21 iunie 2012 (ca urmare a deţinerii simultane a funcţiei de primar şi a calităţii de reprezentant al Comunei Mihail Kogălniceanu în A.G.A. a S.C. RAJA S.A. Constanţa) şi în perioada 29 aprilie 2011 - 21 iunie 2012 (ca urmare a exercitării concomitente a funcţiei de primar și reprezentant al Comunei Mihail Kogălniceanu în cadrul M.K. Pază şi Protecţie S.R.L.);
21) MARIUS ȘTEFAN, Viceprimar al Comunei Independenţa, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 24 octombrie 2008;
22) BURCEA ION, Viceprimar al Comunei Lipniţa, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 iulie 2008 - 09 februarie 2012.


„Toţi cei 22 de primari sau viceprimari au încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar și viceprimar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ – teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local. Toate persoanele menţionate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază, adică de a fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Cu excepţia lui Cîrjaliu Cristian Maricel, Gălbinaşu Marian, Stan Niculae, Telehoi Cristian şi Burcea Ion, toate persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare puncte de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se menţionează într-un comunicat remis de ANI.

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri