Elevii de la Școala ”Gheorghe Țițeica”, Moși Crăciuni pentru o zi

Elevii de la Școala ”Gheorghe Țițeica”, Moși Crăciuni pentru o zi(1227)


În săptămâna 14-18 decembrie, la Școala Gimnazială nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța, s-a derulat o campanie de strângere de cadouri pentru copiii care cresc în medii defavorizate, care sunt instituționalizati sau care suferă de boli grave. Familiile multora dintre elevii instituției amintite au fost extrem de generoase, donând jucării și haine noi sau foarte puțin folosite, pentru copii de vârste între 3 și 12 ani. Activitatea a fost coordonată de către Georgeta Buzgaru, profesor de educație religioasă, împreună cu învățătorii și diriginții din această școală. Aceste ajutoare s-au îndreptat către cei 37 de elevi ai Școlii Primare nr. 4 din Poiana și către copiii bolnavi de cancer internați în Spitalul Județean Constanța, prin fundația ”Dăruiește aripi !”, cu care Școala ”Gheorghe Țițeica” are un protocol de colaborare cuprinzând mai multe activități similare ce au loc pe parcursul întregului an școlar. Elevii din Poiana au oferit un minispectacol de colinde vizitatorilor, la școală aflându-se și părinții micuților, căci chiar în acea zi, joi, 17 decembrie, avusese loc și serbarea de Crăciun.

Tot în cursul zilei de joi, elevii clasei a V-a D, coordonați de prof. Dorina Șacu, au făcut o vizită copiilor instituționalizați din centrul ”Micul Rotterdam”. Aceștia au lucrat împreună felicitări și suveniruri de Crăciun, după care și le-au dăruit reciproc, scriindu-și urări cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Copiii au stat de vorbă, s-au jucat, și-au amintit diferite întâmplări amuzante și le-au împărtășit celorlalți. Una dintre elevele de la ”Gheorghe Țițeica”, Kyra Frangu, ne-a mărturisit că a fost extrem de emoționată în momentul întâlnirii cu micuții din centru și că, dacă ar sta în puterea ei, ar face ca aceștia să zâmbească mereu.

”Am încheiat o săptămână extrem de solicitantă, dar plină de satisfacții, deoarece am reușit, înainte de marea sărbătoare a Crăciunului, să aducem un strop de bucurie în sufletele copiilor mai puțin norocoși, a căror suferință nu poate să nu înduioșeze. Elevii școlii noastre s-au implicat cu multă dăruire, ca de fiecare dată când se inițiază astfel de acțiuni de voluntariat”, a declarat vineri, 18 decembrie, coordonatoarea activității, prof. Georgeta Buzgaru.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri