Parlamentul, atentat la „Mioriţa”(1480)

„Stăpâne, stăpâne,
Mai cheamă şi-un câne”

 Dacă ne-ar fi îngăduit să completăm celebra creaţie populară, am mai adăuga un vers inspirat din cea mai nouă realitate privind oieritul în patria noastră. El ar suna aşa:
 „Şi la stână cin’ rămâne?”
pentru că dacă acţiunea descrisă în baladă s-ar fi petrecut la şes, bietul cioban, chemându-şi câinele să-l apere, lăsa stâna descoperită, la cheremul lotrilor şi al prădătorilor, (na, că iar am făcut o rimă). Pentru că o lege aberantă, votată zilele trecute de Parlament, reglementează numărul de câini pe care un cioban are voie să-i ţină la stână. Unu la şes, doi la deal şi trei la munte. Acela unu de la şes, i-a fost îngăduit probabil baciului ca să nu se plictisească, să aibă cu cine schimba câte o privire cu subânţeles, dacă Mioriţa nu are chef de vorbă. Ştiţi bine, câinele e ca inginerul: privire inteligentă, doar că nu vorbeşte. Că de păzit, de unul singur, nici nu poate fi vorba.
 Legea este totuşi incompletă. Pentru că reglementează doar numărul câinilor, fără să precizeze şi ce rasă ar trebui să fie cei permişi la stână. Poate că ar fi fost necesar şi un paragraf care să stipuleze ce studii, ce pregătire de specialitate trebuie să aibă câinele, ce diplomă şi de la ce şcoală, pentru a fi admis să păzească oile, pentru că se pare că însuşirile stipulate în „Mioriţa”:
„Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc”
nu mai sunt valabile.
N-ar fi fost rău, de asemenea, ca actul normativ să stabilească bunăoară şi lungimea cozii, volumul lătratului, lungimea colţilor sau cantitatea de mâncare pe care ciobanul are dreptul să i-o dea.
Şi, neapărat, câţi urşi şi câţi lupi are voie să alunge şi între ce ore, ca să nu streseze vânatul. Pentru că aberaţia asta de lege a fost dată de Parlament, chipurile ca să protejeze vânatul, care este ucis cu sânge rece de criminalii de câini de la stâni.
Şi uite aşa, cum n-am mai construit autostrăzi, din grijă să nu stresăm pitpalacul cu ciocul la târtiţă, care nu se mai putea înperechea, deranjat de zgomotul motoarelor, să interzicem şi oieritul, ca să nu se streseze de teama câinilor veveriţa cu ciucuri la nas şi fazanul pârţâitor.
Şi pentru că în Parlament, o imbecilitate nu vine niciodată singură, legea mai cuprinde ceva minunat: obligativitatea ciobanilor de a închide oile toată iarna. Adică de a nu le mai scoate la păşunat, până la primăvară. Cică UE ne-a dat această directivă, ca să nu strice culturile tâmpitele do oi, atunci când sunt în transhumanţă. Ca şi când de câteva mii de ani, de când se face transhumanţă pe aceste meleaguri, nu s-au stricat recoltele şi a trebuit să vină UE să ne spună ce proşti au fost strămoşii noştri, că îşi paradeau singuri holdele.
Dincolo de glumă însă, să râdem amar, pentru că lucurile sunt mai mult decât serioase. Este vorba de fapt despre un atentat, un atentat la economia României, ca să nu mai vorbim despre atentatul la identitatea naţională. Protejarea vânatului mic este o explicaţie mult prea străvezie ca să ne poată prosti. Obiectivul legii criminale este altul. Scoaterea României de pe piaţa de lapte şi de brânzeturi, de carne de oaie şi de lână. În ciuda faptului că statul nu i-a ajutat nici măcar cu un oftat, dimpotrivă, le-a dat în cap an de an, ciobanii din România s-au încăpăţânat să facă ceea ce au învăţat din moşi-strămoşi. Să crească oi. Darea la cap s-a dovedit, până acum, ineficientă. Şi cineva a decis să dea oierilor o lovitură de graţie. Să nu mai producă. Să importăm.
De aceea, trebuie să ni se spună grabnic cine sunt idioţii iniţiatori ai acestei legi. Cu nume şi prenume. Cine sunt cozile de topor care atacă oieritul din România, voind să-l distrugă după ce a traversat câteva milenii. Cine?
Oare în Parlament, nu s-o fi găsit nicio oaie să le spună aleşilor că votează tâmpenii?