Simona Halep. Numărul 2 WTA, între turnee și noua sa casă

Simona Halep. Numărul 2 WTA, între turnee și noua sa casă(3228)


Simona Halep, cu gândul la mutarea iminentă în casă nouă, eveniment care se va petrece cel târziu în vara viitoare, nu uită marea sa pasiune, tenisul, fixându-și deja primele obiective pentru 2016. Numărul doi mondial a confirmat participarea nu numai la turneul de la Brisbane din 3-9 ianuarie, ci și la turneul WTA de la Sydney, care se va desfășura în perioada 10-16 ianuarie, turneu unde vor mai evolua poloneza Agnieszka Radwanska, cehoaicele Petra Kvitova (care a câștigat titlul aici anul acesta), Lucie Safarova, germanca Angelique Kerber, elvețianca Belinda Bencic, italianca Roberta Vinci, americanca Madison Keys etc. Premiile totale la feminin vor atinge un milion de dolari americani, campioana urmând să primească circa 300.000 de dolari, mai mult decât învingătorul de la masculin. Revenind la informația din debut, Simona a cumpărat două case vechi din Constanţa cu intenţia de a ridica în locul uneia dintre ele un bloc cu două etaje, dar, deocamdată, Primăria nu a fost de acord cu proiectul imobiliar pentru că nu se încadra în reglementările urbanistice pentru această zonă a oraşului, aşa că documentele trebuie refăcute. În acest timp însă, lucrurile nu merg la fel de bine pentru unul dintre verii Simonei, Costel Halep, executat silit de ANAF pentru datorii la stat, el cerând zilele trecute falimentul firmei pe care o conduce de jocuri de noroc şi pariuri. Costel Halep şi soţia sunt foarte apropiaţi de celebra sportivă şi o însoţesc la unele competiţii, plus că Simona este şi naşa de botez a fiicei lor.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri