Poliţist de frontieră constănţean a refuzat să se lase mituit(841)


În baza unui denunţ formulat de un poliţist de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Sectorul P.F. Negru Vodă, ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au surprins în flagrant un cetăţean român care încerca să ofere unui poliţist de frontieră, suma de 100 euro.

În schimbul banilor, poliţistul ar fi trebuit să nu-i întocmească dosar penal pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul rutier.

În data de 18.11.2015, în jurul orei 11.00, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Negru Vodă, judeţul Constanţa, a oprit pentru control pe comunicaţia Negru Vodă – Comana, un ansamablu auto format din autoutilitara marca Mercedes-Benz şi o remorcă marca Boro, în care se aflau două persoane de sex masculin.
În urma verificării documentelor prezentate, poliţiştii de frontieră au constatat că şoferul, cetăţeanul român U.F., în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza judeţului Bacău, nu deţine un permis auto care să îi permită să conducă pe drumurile publice un ansamablu auto.
Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanei în cauză acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice de către o persoană a unui ansamblu auto pentru care nu deţine permis de conducere corespunzător”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335, alin. 1 din Codul Penal, aducându-i la cunoştinţă şoferului acest fapt.
Conducătorul auto a oferit unuia dintre poliţiştii de frontieră, cu titlu de mită, suma de 100 de euro pentru a nu-i întocmi lucrare penală. Agentul de poliţie a refuzat ferm oferta, atrăgându-i atenţia că săvârşeşte o infracţiune de corupţie şi că se sancţionează conform legii.
Cu toate acestea, bărbatul a insistat, iar poliţistul de frontieră a informat şeful de tură din cadrul S.P.F. Negru Vodă şi organele competente. Astfel, lucrători din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, s-au deplasat la faţa locului şi l-au surprins în flagrant pe conducătorul auto în momentul în care acesta oferea suma de 100 de euro unuia dintre poliţiştii de frontieră.
Cercetările în acest caz sunt continuate de lucrătorii D.G.A. – S.J.A. Constanţa pentru luarea măsurilor legale ce se impun.

  

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri