Premii la schimb pentru deșeurile electrice și electronice predate(630)
Campania de colectare a deșeurilor electrice și electronice de la populație revine în municipiul Constanța, au anunțat astăzi organizatorii, printr-un comunicat de presă.
Evenimentul, organizat de către SC Gremlin Computer SRL și Centrul pentru Resurse Civice, în parteneriat cu Primăria mun. Constanța și cu RATC, beneficiază de susținerea ECOPOINT și RecoBat+, organizații non-profit de preluare a responsabilității importatorilor si producătorilor de echipamente electrice, electronice, precum și de baterii și acumulatori.
Campania este derulată în perioada 6 – 28 noiembrie 2015. În fiecare weekend va fi vizată o anumită zonă din municipiu, unde vor putea fi predate deșeurile din echipamente electrice sau electronice. În același timp există și puncte fixe de colectare, situate astfel:
1. Zona complexului comercial Billa – șos. Mangaliei
2. Zona complexului Adivin – Str. Unirii nr. 108
3. Zona Tic-Tac, intrarea spre Școala cu clasele I - VIII nr. 29 – Str. Cișmelei
Totodată, deșeurile voluminoase pot fi preluate și de acasă, în baza înscrierii la numerele de telefon 0241.586606, 0757.777.097 sau la Telverde 0800 700 777 (apel gratuit).
Pentru fiecare deșeu predat spre reciclare, se eliberează un bon de tombolă, cu premii constând în tablete, smartphone, sau stație meteo. Extragerea tombolei va avea loc pe data de 28 noiembrie.
Articole recomandate
Peste 50.000 de români, aşteptaţi la mare de 1 Mai

Salvați Copiii România dotează secția de neonatologie a Spitalului Municipal Medgidia cu aparatură medicală vitală prematurilor

Mâine, şedinţă ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia

Cum vede Decebal Făgădău pasarela din Mamaia

Chiriașii Regiei din Campusul Social Henri Coandă care se încălzesc cu energie electrică vor beneficia de încălzire cu energie termică furnizată în sistem centralizat

În Constanţa a început distribuirea pachetelor cu alimente de la Uniunea Europeană
