Deputatul PNL Mihai Lupu a trimis o declarație de presă în care condamnaă comportamentul PSD. Redăm mai jos conținutul acesteia:
”PNL condamnă comportamentul PSD care este dispus să sacrifice dezvoltarea și modernizarea României pentru a colecta bani buni de împărțit în campania electorală. Experienţa ultimilor ani de guvernare Ponta ne dă certitudinea că rectificarea bugetară din luna octombrie vizează exclusiv interesele politice ale PSD şi alimentarea clientelei politice în vederea alegerilor care urmează în anul 2016.
Ultima tăiere bugetară de la Transporturi nu este nimic altceva decât o altă deturnare de fonduri decisă de către liderii PSD, Victor Ponta și Liviu Dragnea, exponenții împărțirii alocărilor bugetare pe criterii politice, demers prin care aceștia încearcă să plătească, pe de o parte, tributul pentru susținerea de la recentul congres PSD, respectiv pentru girul dat, și pe de altă parte, avansul pentru alegerile de anul viitor.
Indiferent de consecințe, care, din păcate, în ultima vreme sunt devastatoare, Victor Ponta taie fără să clipească banii de la drumuri, de la modernizarea şcolilor şi spitalelor, pentru a-i da primarilor PSD. Astfel, transferul celor peste 2 miliarde de lei de la Transporturi reprezintă o nouă împărțire cu iz electoral, o distribuire ineficientă și după bunul plac a resurselor publice către clienţi şi administraţiile publice ale PSD.
Este datoria noastră de liberali să atragem atenția domnilor Ponta și Dragnea că orice tăiere trebuie să se facă în interesul întregii societăți, nu în scopuri electorale, așa cum se obișnuiește în casta politică a PSD.
Suma, de altfel deloc de neglijat, este o infuzie de bani binevenită pentru acoliții PSD, deși această practică abuzivă de tăiere a investițiilor este făcută pe spatele românilor cu prețul descurajării investitorilor, a afacerilor autohtone, a turismului și, mai ales, a creării de noi locuri de muncă.
PNL are printre priorități multiple proiecte, inițiative clare de dezvoltare a infrastructurii ce trebuie puse în aplicare cât mai repede. PNL consideră că este momentul în care clasa politică nu-și mai permite să se joace cu vorbele - așa cum procedează actuala putere, ci trebuie să acționeze responsabil și în concordanță cu interesele României.
Ceea ce deosebește în mod esențial PNL de PSD, este perspectiva de lungă durată, liberă de motivații strict electorale, o viziune care are drept obiectiv o Românie dezvoltată, în care munca să fie mai ofertantă decât asistența socială, iar banul public să fie utilizat în folosul tuturor românilor și nu doar pentru a servi intereselor de partid.”