Mangalia: cluburile și terasele, luate la puricat(580)


Primăria Mangalia  convocat astăzi o sedință cu mai mulți reprezentanți din conducerea instituțiile publice din Mangalia, respectiv Poliția Națională și Locală, Spital, ISU și Jandarmerie.

În cadrul întâlnirii s-au pus în discuție mai multe probleme de interes local, referitoare la siguranța cetățeanului și la situația Spitalului Municipal Mangalia. Cu această ocazie, directorul Spitalului, dr. Liviu Mocanu, a declarat că instituția a achiziționat recent aparatură medicală pentru secția de terapie intensivă, însă aceasta este încă insuficientă pentru nevoile actuale.

De asemenea, pe viitor, Spitalul Mangalia dorește construirea unui Centru de Politraumă, printr-un proiect cu finanțare europeană, care să facă față unor situații de urgență cu număr mai mare de victime.

”În urma discuțiilor, am decis, de comun acord cu cei prezenți la ședință, efectuarea unui număr mai mare de controale la cluburile și terasele din oraș. De asemenea, se vor intensifica patrulările în cartiere, în zona școlilor și a altor puncte vulnerabile, în vederea prevenirii și combaterii consumului de droguri, spargerilor de locuințe și furturilor, dar a altor tipuri de infracțiuni”, a precizat primarul Cristian Radu.

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri