Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că sesiunile de depunere proiecte se PRELUNGESC până la data de 18 decembrie 2015, ora 16.00 pentru submăsurile: 4.2a – Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol, 4.2 – Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole, 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici. De asemenea până la data de 30 noiembrie 2015, ora 16.00 se prelungesc pentru submăsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole. Termenul inițial pentru închiderea sesiunilor era 30 octombrie 2015. Mai multe detalii pe site-ul AFIR (www.afir.info). Într-o altă ordine de idei, alte șase măsuri de finanțare din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020 vor fi deschise la începutul anului 2016, cea mai importantă fiind măsura dedicată schemelor de ajutor de stat pentru procesarea produselor agricole, după cum a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), George Turtoi, într-o conferință privind noul PNDR, organizată în cadrul Indagra 2015. “Anul viitor, în lunile ianuarie sau februarie, vom deschide alte șase măsuri de finanțare din noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014—2020. Cea mai importantă măsură este cea referitoare la schemele de ajutor de stat pentru procesarea produselor agricole, dar vom deschide și măsura de împăduriri, măsura de cooperare, care de asemenea este foarte așteptată de cei din zona cercetării. Consider că noul program va merge mult mai bine decât vechiul program, deși, fără falsă modestie, actualul PNDR a mers destul de bine”, a spus Turtoi. Potrivit datelor furnizate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), numărul proiectelor depuse până în prezent pe măsurile de finanțare deschise în acest an în cadrul PNDR 2014 — 2020 a ajuns la 5.865 de proiecte, iar valoarea totală a fondurilor europene nerambursabile solicitate prin aceste proiecte a depășit 639 milioane de euro. Și o altă știre de interes. Fermierii pot beneficia de subventii speciale APIA pentru dezvoltarea agriculturii ecologice. Asta deși doar 2,1% din suprafața agricolă a României este în sistemul de agricultură ecologică. Ministrul Constantin a menționat că măsura prin care pot fi sprijiniți agricultorii români să cultive în regim ecologic este măsura 11 din noul PNDR, aceasta oferind niște plăți compensatorii pentru cei care intră sau au trecut deja de procesul de conversie ecologică. Astfel, culturile agricole pe terenurile arabile beneficiază de 293 de euro pe hectar, pe an. Cele care sunt deja certificate bio primesc 218 de euro pe hectar. Legumele – 500 de euro pe hectar, iar cele care sunt în suprafețele certificate – 431 de euro/hectar. Livezile, 620 de euro pe hectar, iar cele certificate 442 de euro pe hectar. Plante medicinale și aromatice 365 de euro pe hectar, cele certificate 350 de euro pe hectar. Pajiștile permanente – 124 de euro pe hectar, pentru cele în procesul de reconversie și 111 euro pe hectar, cele care sunt deja ecologice.