
Noutăți privind inculpații din reţeaua Sgîrcitu(1032)
Dr. Cosmin Boldeanu, șeful Secției Oncologie a Spitalului Județean Brăila, cercetat în reţeaua Sgîrcitu, a scăpat de arestul la domiciliu, ca urmare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti, putându-se întoarce la locul de muncă, dar are interdicţia să părăsească ţara. Pentru el s-a dispus măsura controlului judiciar. Ceilalți inculpați din Brăila în acest dosar, Liliana Sgîrcitu – administratorul farmaciilor „Ahmeya”, dr. Paul Creţu – medic de familie, dr. Sorica Vasile şi Ionica Serghiev – contabila SC Ahmeya Pharm SRL rămân în arest la domiciliu. Medicul Boldeanu a intrat în vizorul procurorilor după ce în urma unui control efectuat de Camera de Conturi Brăila la CAS Brăila, care a vizat perioada 1 ianuarie 2011 – 30 iunie 2012, a rezultat că Liliana Sgîrcitu ar fi fost sprijinită de acesta și de medicul oncolog Daniela Vasile, dar și de medicii de familie Paul Creţu şi Sorica Vasile, care ar fi eliberat scrisori medicale în baza cărora au fost emise prescripţii medicale fictive pentru medicamentul „Voriconazolum”, care au fost decontate cu celeritate la Casa de Asigurări de Sănătate Brăila, prin SC Ahmeya Pharm SRL, cu sprijinul unor angajai Casei de Asigurări de Sănătate Brăila, existând suspiciunea că societatea a înregistrat operaţiuni fictive de achiziţie a acestui medicament.
Articole recomandate
Transport ilegal interceptat de poliţiştii de frontieră constănţeni

Săptămână neagră: 36 de accidente, 41 de răniți, 1 mort

JANDARMERIA CONSTANŢA: Mâine, doi ofiţeri şi 72 de subofiţeri vor fi înaintaţi în grad

ZIUA MONDIALĂ a LIBERTĂȚII PRESEI va fi marcată de către Asociația Ziariștilor Independenți din România la Universitatea Ovidius, din CONSTANȚA

Medalii pentru constănţenii militari care au fost în Afganistan

Un parteneriat de succes, Centrul de Informare şi Îndrumare Medicală şi Farmaciile REMEDIA

Preşedintele Traian Băsescu a fost scuipat în față
