Probleme mari pentru fotbaliștii de la Farul

Probleme mari pentru fotbaliștii de la Farul(1365)


Ieri au avut loc partidele etapei a 9-a din Liga 2. Se află în întreceri multe echipe de tradiție, iar printre rezultatele înregistrate sunt multe surprize. Liderul seriei I, Rapid București a fost înfrânt la necunoscuta Bucovina Pojorâta. Formația noastră de suflet, Farul, a învins în deplasare pe SC Bacău. Dar iată rezultatele din Seria I:
Dunărea Călărași - Academica Clinceni 1-1

Gloria Buzău - ACS Berceni 0-2

Oțelul Galați - CS Balotești 0-0

Bucovina Pojorâta - Rapid București 2-1

Rapid CFR Suceava - Ceahlăul Piatra-Neamț 3-0

SC Bacău - Farul Constanța 2-3

În clasament, conduc Rapid și Rapid CFR Suceava, cu câte 18 puncte, despărțite de golaveraj, urmate de Dacia Unirea Brăila și SC Bacău, cu câte 16 puncte. Farul este pe locul 5 cu 14 puncte, urmată de Dunărea Călărași cu 13 puncte.

Seria a II-a

Chindia Târgoviște - FC Bihor 3-0 (meci câștigat la masa verde, după neprezentarea oaspeților)
Gaz Metan Mediaș - FCM Baia Mare 0-1
CS Mioveni - CSM Râmnicu Vilcea 0-1
Șoimii Pâncota - Olimpia Satu Mare 0-1
Unirea Târlungeni - FC Caransebeș 1-1
U Cluj - FC Brașov 0-0
UTA - Metalul Reșița 5-1
În clasament, conduce FCM Baia Mare, cu 21 de puncte, urmată de CSM Râmnicu Vâlcea, cu 18 puncte, Chindia Târgoviște, cu 17 puncte, și de UTA, cu 16 puncte.
Să nu care cumva să credeți că odată cu victoria în fața celor de la Bacău, problemele fotbaliștilor noștri au dispărut ca prin farmec, care traversează cea mai neagră perioadă din istoria de 66 de ani a echipei. Tribunalul Constanţa a dispus intrarea în faliment a clubului. Datoriile mari au dus la decizia instanţei, iar constănţenii şi-ar putea încheia activitatea la începutul anului viitor. Pe 18 ianuarie se va decide soarta clubului. Totuşi, Farul s-ar putea destrăma până la finalul anului, după cum a menționat Auraș Brașoveanu, președintele executiv al Farului, care îi acuză pe câţiva dintre foştii jucători că ar fi semnat o cerere de intrare a clubului în faliment, şi nu una prin care să oblige clubul la plata restanţelor. Pe de altă parte de câteva zeci de ore s-a stabilit ca DigiSport şi DolceSport să transmită meciurile din Liga 2. Oferta comună DigiSport şi DolceSport a fost acceptată de FRF şi Liga Profesionistă de Fotbal a cluburilor din Liga 2, iar cele două posturi TV vor transmite partidele din acest sezon contra sumei de 350.000 de euro. Înţelegerea va intra în vigoare începând de săptămâna viitoare şi prevede dreptul celor două televiziuni de a transmite câte trei partide pe etapă atât din sezonul regulat, cât şi din faza a doua (play-off şi play-out). Restul partidelor rămân la liber, ceea ce înseamnă că grupările care organizează meciurile respective vor avea dreptul să angajeze negocieri, dacă găsesc clienţi, pentru a le transmite.
„Primele partide vor fi FC Baia Mare – U Cluj, programată sâmbătă, de la ora 16:00, FC Bihor – UTA Bătrâna Doamnă, programată duminică, de la ora 11:00, şi Rapid Bucureşti – Rapid CFR Suceava, programtă luni, de la ora 18:00. Potrivit înţelegerii, cele trei meciuri vor fi transmise atât pe Digi, cât şi pe Dolce“, a explicat Braşoveanu, care a fost mandatat să reprezinte LPF 2 şi FRF în aceste negocieri cu Digi şi Dolce. Un caz deosebit este cel de la FC Bihor, echipă în privinţa căreia tribunalul a pronunţat o sentinţă de intrare în faliment, dar este programată în continuare. De mâine se aşteaptă virarea primei tranşe de bani din drepturile TV. Sumele sunt însă aproape simbolice. În total, echipele din fruntea clasamentului vor primi circa 10.000 de euro, iar cele de pluton – aproximativ 6.000. Oricum e ceva, deloc deloc.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri