Constănțeanca Eliza Samara joacă pentru aur(1285)


Jucătoarea română Elizabeta Samara s-a calificat, astăzi, în finala probei feminine de simplu din cadrul Campionatelor Europene de tenis de masă de la Ekaterinburg (Rusia), după ce a învins în semifinale o reprezentantă a gazdelor, Polina Mihailova, cu scorul de 4-1 (12-10, 6-11, 14-12, 11-6, 11-4).

În ultimele două seturi, Samara a revenit după ce a fost condusă cu 4-1, respectiv 3-0.

În finală, programată duminică, de la ora 16,00 (ora României), românca o va întâlni pe olandeza Jie Li, care a trecut în penultimul act de Yu Fu (Portugalia), cu 4-1 (11-9, 6-11, 11-8, 11-8, 11-6). Hie Li este triplă campioană europeană cu echipa Olandei, iar anul acesta a cucerit argintul la individual și pe echipe la Jocurile Europene de la Baku.

Samara a mai câștigat la Ekaterinburg medalia de argint cu echipa și va juca finala probei feminine de dublu, alături de Georgina Pota, împotriva cuplului Melek Hu (Turcia)/Yanfei Shen (Spania), tot duminică, de la ora 14,00.  

Sursa: Mediafax.ro

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri