Peste 100 de copii, în siguranţă datorită campaniei ”Brățara de vacanță”(861)
32.000 de brățări de vacanţă au fost oferite, în această vară, familiilor aflate pe litoral şi grupurilor de copii veniţi în tabără alături de profesori, antrenori sau educatoare. Brățările au fost distribuite pe plajele din Mamaia, Eforie Nord, Jupiter și Mangalia, de către echipa Radio Vacanţa şi voluntarii de la Crucea Roșie Constanţa.
În premieră, Brățara de Vacanță a ajuns și la Sulina, cu sprijinul partenerilor Navrom Delta și al Direcției pentru Sport și Tineret Tulcea, prin programul ARC al Românilor de Pretutindeni. Brăţările au fost distribuite şi prin intermediul farmaciilor partenere, dar şi în unităţile hoteliere de pe litoral.
30.000 de brățări de vacanță au fost confecționate dintr-un material asemănător hârtiei cerate, rezistent la apă, pe care au fost trecute elemente de identificare pentru a face uşoară găsirea copilului, dacă se pierde pe plajă. Brăţările au fost personalizate cu numele copilului, un număr de telefon al părinţilor şi numărul de telefon al redacţiei Radio Constanţa - Radio Vacanţa. Alte 2.000 de brățări, sensibile la contactul cu razele UV, indicau dacă este benefică sau nu expunerea la soare.
An de an, campania ”Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa - Brăţara de Vacanţă” a dezvoltat noi colaborări care au permis extinderea proiectului şi, implicit, mai multe beneficii pentru copii şi familiile lor. În această vară, colaborarea alături de Asociația Națională a Scafandrilor și Salvamarilor Profesioniști şi Inspectoratul Județean al Poliției Constanța, a făcut ca rezolvarea cazurilor să fie mai rapidă, iar copiii să fie redaţi, în siguranţă, familiilor.
În 2015, poiectul s-a desfășurat în perioada 1 iunie- 31 august și a fost susținut de „Vivat, din grijă pentru familie”, ”Crucea Roșie – Filiala Constanța”, ”Acutil” și ”Minimarțieni - Flor Activ”. De asemenea, prin intermediul proiectului i-tour.ro, au fost tipărite şi distribuite 25.000 de hărţi cu staţiunile de pe litoral, dar şi cu traseele turistice din Dobrogea.
Campania Copiii nu se pierd, ajung la Radio Vacanţa – Brăţara de Vacanţă a fost lansată în anul 2010 ca iniţiativă Radio Constanţa, cu sprijinul hotelierilor şi operatorilor de turism.
Din 2010 și până în prezent au fost realizate 100.000 de brățări de vacanță care au fost oferite, gratuit, copiilor care au venit în vacanță împreună cu familiile. În șase ani, prin programul estival Radio Vacanța, au fost difuzate peste 1.000 de anunțuri despre copiii care s-au rătăcit pe plajă.