Guvernul României stabilește noi reglementări privind migrația(592)
Guvernul a aprobat, astăzi, printr-o Hotărâre, completarea componenței actuale a Grupului de coordonare a implementării Strategiei naționale privind imigrația. Astfel, în structura actuală a Grupului vor fi cooptați și reprezentanți din partea următoarelor instituții: Departamentul de Informații și Protecție Internă din cadrul MAI, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Transporturilor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
De asemenea, actul normativ stabilește reguli speciale privind desfășurarea reuniunilor Grupului de coordonare a implementării Strategiei naționale privind imigrația în cazul în care apar situații de criză. Totodată, secretariatul tehnic al Grupului va avea, între atribuții, și elaborarea, pe baza propunerilor reprezentanților instituțiilor din cadrul Grupului, a Planului integrat de acțiune pentru gestionarea crizei în domeniul imigrației, precum și monitorizarea permanentă pe timpul crizei și întocmirea periodică a informărilor privind situația operativă. Planul integrat de acțiune va fi aprobat mai întâi de către conducătorii ministerelor și instituțiilor publice autonome în sarcina cărora cad activitățile specifice stabilite în cuprinsul Planului.
Articole recomandate
La vremuri noi, informații noi, totul pentru noi- Conferințele Marii Loji Naționale din România "VIITORUL ROMÂNIEI"

Crucișătorul american USS Vella Gulf, din nou în Marea Neagră

Sub influența alcoolului la volanul unei autoutilitare

Ziua Universală a Iei, sărbătorită la Medgidia!

Un nou dosar pe numele lui Nicușor Constantinescu

Unde acționează azi polițiștii de la Rutieră
