Trei persoane bănuite de comiterea unei tentative de tâlhărie au fost identificate şi depistate de către poliţişti(742)
Urmare a investigaţiilor efectuate în cazul unei tentative de tâlhărie, faptă comisă la data de 02.09.2015, asupra unei tinere de 29 ani, din Constanţa, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale cu sprijinul colegilor din cadrul Secţiei 3 Poliţie i-au identificat pe M.I., de 16 ani, din oraş Negru Vodă, M. Narcis, de 19 ani şi pe M.N., de 14 ani, ambii din comuna Cobadin, persoane bănuite de comiterea faptei.
Victima a reclamat faptul că, în jurul orei 10.00, în timp ce se afla în scara unui bloc, situat pe strada Soveja, a fost acostată din spate de persoane necunoscute (băiat şi fată), ocazie cu care una dintre acestea a încercat să o deposedeze prin smulgere de lănţişorul din aur cu medalion de la gât, reuşind doar să îl rupă.
Faţă de M. I. şi M. Narcis, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie şi complicitate la tâlhărie, urmând ca în data de 07.09.2015 să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de sesizare a instanţei în vederea luării măsurii arestării preventive.
M.N. se cercetează în stare de libertate, fiind internată în Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii din Constanţa.
Cercetările sunt continuate de lucrătorii B.I.C. în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.
Articole recomandate
Festivalul Ivan Patzaichin 2024 Tradiţie și turism lent – alternativă pentru viitorul Deltei

TV Neptun. Cadavrul din portbagaj a fost identificat! Bărbatul ucis era administratorul hotelului Perla Majestic din Olimp!

Percheziții DIICOT în mai multe județe, inclusiv Constanța

Jandarmii constănţeni asigură ordinea publică şi în acest weekend, la crosurile populare din Ovidiu şi Parcul Tăbăcăriei - Constanţa

BLACK WOLVES inaugurează noul ring de kickbox!
