Interviu Mihaela Cișmilianu, ALIAT – cum să lupți cu dependența de alcool și droguri(2907)

Mihaela Cișmilianu este psiholog clinician principal, formator și psihoterapeut cu o experiență de peste 10 ani în prevenirea și tratamentul tulburărilor legate de consumul de alcool și droguri. Este membru în echipa de profesioniști a noii clinici ALIAT din Constanța.

Clinica ALIAT este o clinică ambulatorie nou deschisă în Constanța, care oferă servicii de psihiatrie și psihoterapie și programe speciale de tratament pentru dependența de alcool sau droguri.

Clinica ALIAT din Constanța are susținerea și experiența organizației ALIAT – Alianța pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor, cea mai importantă organizație nonguvernamentală în domeniul prevenirii și tratamentului dependențelor de substanțe din România.

1) Ce înseamnǎ ALIAT pentru echipa din care faci parte?

Datoritǎ iniţiativei ALIAT de a constitui o clinicǎ pentru consumatorii de substanţe în Constanţa existǎ echipa din care fac parte în prezent, echipǎ formatǎ din psihiatri, psihologi şi un asistent social. Din cunoştinţele mele, suntem prima clinicǎ din Constanţa care oferǎ o paletǎ completǎ de servicii specializate consumatorilor de alcool/ droguri: psihiatrie, psihoterapie şi asistenţǎ socialǎ. Aşadar, înseamnǎ, în primul rând, posibilitatea existenţei acestei echipe.
ALIAT înseamnǎ şi posibilitatea specialiştilor de a creşte şi a se dezvolta alǎturi de profesionişti care activeazǎ în domeniu încǎ din anul 1993. Practic sunt cea mai “veche” organizaţie care oferǎ servicii de sănătate mintală în domeniul tratamentului abuzului şi dependenţei de alcool şi droguri, atât din mediul neguvernamental, cât şi din mediul guvernamental.
Si, deşi ALIAT vine cu aceastǎ expertizǎ, este recunoscutǎ şi valorificatǎ experienţa profesionalǎ a fiecǎrui profesionist din cadrul Clinicii, ceea ce te face sǎ te simţi de la început ca parte dintr-o echipǎ, sǎ simţi ca faci parte cu adevǎrat din ALIAT.

2) Care este rolul familiei în schemele voastre de tratament?

Familia are un rol important în cadrul schemei noastre de tratament. Familiile persoanelor care consumǎ droguri trec prin diferite emoţii: de la vinǎ, la tristeţe şi la furie, ceea ce face ca nu întotdeauna reacţiile membrilor familiei faţǎ de cel aflat în tratament sǎ fie cele mai potrivite în cadrul recuperǎrii. Si aici este locul intervenţiei noastre: membrii familiei pot fi îndrumaţi în a oferi un suport autentic persoanelor dragi şi, în acelasi timp, în a face faţǎ valului de emoţii negative care îi copleşeşte.
In experienţa noastrǎ ne-am întâlnit cu douǎ situaţii posibile: pacientul este consumatorul – şi atunci accentul cade pe cum se poate acesta sprijini pe familie în procesul recuperǎrii şi pe cum poate face el faţǎ eventualelor “piedici” în procesul recuperǎrii (când ne referim la piedici, ne referim la aducerea permanentǎ în discuţie a trecutului, a greşelilor fǎcute de persoana consumatoare, de scepticismul pe care îl manifestǎ uneori “ah, ai rezistat sǎ nu consumi doar 3 zile? Niciodatǎ nu o sǎ reuşesti” ş.a.).; în cea de-a doua situaţie, pacientul este unul din membrii familiei, iar persoana consumatoare refuzǎ sǎ apeleze la un tratament (psihiatric şi/ sau psihologic) şi atunci accentul cade pe exersarea acelor abilitǎţi care, o datǎ folosite, sǎ-i fie de folos nu numai membrului din familie care a apelat la ajutor, ci şi persoanei consumatoare. Este o intervenţie indirectǎ asupra persoanei care consumǎ, însǎ care uneori şi-a dovedit utilitatea.

3) Ce fel de campanii naţionale trebuie implementate astfel încât rezultatul scontat sǎ fie indeplinit?

Cred cǎ atunci când se doreşte prevenirea, trebuie avut în vedere cǎ mesajele de tip “Interzis” nu sunt cele care sǎ conducǎ la scǎderea numǎrului de consumatori din viitor (vezi campaniile antifumat). Mai degrabǎ campaniile care pun accent pe dezvoltarea abilitǎţilor sociale şi individuale, precum abilitatea de a face faţǎ presiunii grupului, abilitǎţi de comunicare, o bunǎ cunoaştere de sine pot conduce, pe termen lung, la neînceperea consumului.

Din acest punct de vedere, cred cǎ ar trebui acţionat atât asupra tinerilor, cât şi asupra familiilor acestora, pentru cǎ, din pǎcate, nu este suficient sǎ le vrem binele copiilor nostri, şi sǎ le livrǎm mesaje gen “drogurile ucid, sǎ nu te atingi de ele”, ci mai degrabǎ este necesar sǎ ştim cum sǎ avem o relaţie autenticǎ cu propriul copil, cum sǎ comunicǎm eficient cu el, cum sǎ îl ajutǎm sǎ fie el însusi şi sǎ îl facem sǎ simtǎ cǎ noi, pǎrinţii lui, suntem mândri de el.