Turistă bătută la Mamaia pentru că nu a vrut să plătească un șezlong(897)


O femeie care își petrecea vacanța la Mamaia a fost agresată de un individ. Bărbatul este angajat al unei plaje din Mamaia. Motivul este incredibil: turista nu a vrut să-și închirieze șezlong. Ea este mai întâi scuipată de bărbat și apoi lovită, cu toate că era mult mai mică decât acesta.

Mai grav este că bărbatul și-a trimis apoi colegii să o dea pe femeie afară de pe plajă și aceștia i-au smuls cearceaful și prosopul de pe bucata de nisip.

Administratorii plajelor sunt obligați prin lege să ofere și un spațiu pentru turiștii care nu vor să închirieze șezlonguri. Un scaun de plajă costă în zona de nord a stațiunii Mamaia între 30 și 60 lei.

Corina Martin, președintele Asociației Litoral Delta Dunării și promotor al stațiunii Mamaia a avut prima reacție în acest caz:

” Regret că primesc un asemenea material video. Din păcate, asta arată că un asemenea incident, deși izolat, este real. Nu știu dacă operatorul de plajă care are în administrare sectorul de plajă pe care s-a putut întâmplă așa ceva are sau nu legătură cu “dezvoltarea și promovarea turismului” pe Litoral, adică cu ceea ce ne străduim să facem noi, Asociația Litoral-Deltă Dunării, Hotelierii, agențiile de turism, primăriile și chiar unele instituții ale statului. Că să promovăm Litoralul, că să oferim servicii de calitate turiștilor noștri, pe care vrem să îi întâmpinăm cu tarife atractive, cu vacanțe de vis și un zâmbet larg și senin. În nici un caz cu pumni….Și totuși, cu bunul simț și cu respectarea condițiilor contractului cu Apele Române, în mod sigur trebuie să aibă legătură domnul operator al plajei.

Sancțiunile din partea DADL se impun. Scuzele publice din partea operatorului de plajă ar fi de așteptat. Și binevenite. Că gest din care să înțelegem că se dezice de comportamentului angajatului respectiv și că regretă această situație. Mulțumesc celor care mi-au trimis materialul. Mă simț datoare să declar public că regret că s-a putut întâmplă asta pe Litoralul românesc, și mă bucur că vorbim doar de cazuri izolate. Respect muncă, eforturile, sacrificiile și investițiile operatorilor serioși și corecți de pe Litoralul Românesc și din turismul românesc, fie că vorbim de hotelieri, proprietari de structuri de alimentație publică și agrement, operatori de plajă sau de turism montan sau balnear. Noi toți trudim din greu că să promovăm vacanțele în România! “, a mai spus Corina Martin.

Sursa: Ctnews.ro

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri