Circulație rutieră restricționată în zona pensinsulară, de Ziua Marinei(691)
Sâmbătă, 15.08.2015, între orele 07.00-14.00, pe Faleza Cazino Constanța, în zona Comandamentului Flotei, vor avea loc manifestări publice ocazionate de sărbătorirea Zilei Marinei Române. Circulația rutieră din zonă va fi restricționată, la data și în intervalul mai sus menționate, cu excepția mijloacelor de transport ale demnitarilor, oficialilor, invitaților, forțelor de ordine, ISU, ambulanță, pe următorele tronsoane de drum public:
-Bd. Elisabeta, între intersecția cu str. Termele Romane și str. Remus Opreanu;
-Str. Remus Opreanu între intersecția cu bd. Regina Elisabeta și str. Marinei;
-Str. Marinei, începând cu intersecția acesteia cu str. Remus Opreanu și până în dreptul Hotelului Palace.
Pentru facilitarea parcării autoturismelor participanților, afluirii și defluirii acestora, separarea fluxurilor de acces pietonal față de cele auto și evitarea producerii de ambuteiaje sau aglomerări de grupuri de persoane, s-a estimat necesitatea asigurării urmatoarelor locuri de parcare, astfel:
1. Cele două spații de parcare adiacente din exteriorul portului maritim, cuprinse între poarta 1 și poarta 1 bis (restaurant Vraja Mării)-aproximativ 700 de autoturisme;
2. Parcarea cuprinsă între str. Termele Romane și gardul împrejmuitor al incintei portului maritim-aproximativ 120 de autoturisme;
3. Spațiile de parcare din zona Judecătoriei Constanța (250 de autorurisme) și de pe str. Traian, pe tronsonul cuprins între Judecatorie și indicatorul de acces interzis în Piata Ovidiu ( 150 de autoturisme) – aproximativ 400 de autoturisme;
4. Pe prima bandă ( sensul de la Poarta 2 spre Poarta 1) a străzii Termele Romane-aproximativ 300 de autoturisme;
5. Parcarea din zona squarului delimitat de str. Marinei ( portul Tomis-On Plonge)-aproximativ 100 de autoturisme ale oficialilor, invitaților, forțelor de ordine și ale celorlalte structuri specializate de intervenție.