Maritimo lansează în acest weekend o provocare pentru… prieteni! Câţi prieteni ai şi cât de mult te poţi baza pe ei? Cât de bine îi cunoşti şi cum fac faţă tensiunii, efortului sau… distracţiei? Toate acestea le poţi afla în “Weekend-ul Prieteniei”, un eveniment în premieră în acest an, organizat de Maritimo, în parteneriat cu Bergenbier. “Încurajăm şi premiem prietenia”, spun organizatorii şi asta se va întâmpla în cadrul a patru probe, extreme de distractive, pe care oricine le poate încerca. Ce se poate întâmpla? Doar să câştigaţi multe premii!
Printre probele concursurilor, amintim Simulatorul Auto, Air Hockey, Lovituri la coș, Lovituri la poartă.
Toţi doritorii sunt aşteptaţi la Info Desk, pentru înscrieri, începând de astăzi. Dacă nu aveţi timp să treceţi ca să vă înscrieţi, o puteţi face şi pe loc, la Intrarea 2, pe 1 şi 2 august 2015 (sâmbătă şi duminică). Evenimentul va avea loc în ambele zile, în intervalul orar 11.00-19.00, şi se va desfăşura în limita premiilor disponibile.