EXCLUSIV: Partidul Mişcarea Populară are naştere grea. Cifrele exacte strânse în Constanța(1294)
Filiala Constanţa a Fundaţiei Mişcarea Populară a transmis, vineri, un comunicat de presă, în care acuză autorităţile locale că ar fi pus beţe-n roate campaniei de colectare de semnături, pentru înregistrarea partidului omonim! Documentul este intitulat chiar aşa: „Cui îi este frică de Mişcarea Populară?” Iată conţinutul său:
„Urmare a consultării aderenţilor Fundaţiei Mişcarea Populară, care, în proporţie de peste 58 la sută, au optat pentru crearea Partidului Mişcarea Populară, ca braţ politic al Fundaţiei, Filiala Constanţa a solicitat Primăriei aprobarea amplasării a cinci corturi, pentru strângerea de semnaturi, în perioada 6 – 16 iunie 2013. Aprobarea amplasării corturilor a fost eliberată, dar pe... 13 iunie, cu trei zile înainte de expirarea intervalului solicitat! Este posibil ca Primăria să fi fost foarte preocupată de alte probleme mai urgente, precum Planul Urbanistic Zonal al staţiunii Mamaia şi starea de incompatibilitate, conform Legii ANI, a unor conducători locali.
Ceea ce este cert, însă, e faptul că, în scurt timp, cei care, până nu demult, nu auziseră de FUNDAŢIA Mişcarea Populară vor afla şi despre... PARTIDUL Mişcarea Populară. În ciuda piedicilor întâmpinate din partea autorităţilor locale, Filiala Constanţa a Fundaţiei Mişcarea Populară a reuşit să finalizeze, cu succes, strângerea de semnături, pentru înfiinţarea partidului.
Cunoscând practicile reprezentanţilor autorităţilor locale şi aşteptându-ne la astfel de şicane, am colectat semnăturile la sediul din Bulevardul Mamaia, nr. 213, dar şi prin intermediul aderenţilor din întregul judeţ. Ne face astăzi plăcere să aducem la cunoştinţa opiniei publice faptul că Filiala Constanţa a Fundaţiei a beneficiat de entuziasmul şi dorinţa de schimbare ale simpatizanţilor de dreapta, care au dorit, cu tărie, să se înscrie ca membri fondatori în Partidul Mişcarea Populară. Aderenţii şi simpatizanţii constănţeni transmit astfel un mesaj hotărât politicienilor, confirmând semnalele înregistrate la înfiinţarea Fundaţiei. Strângerea, într-un timp atât de scurt, a unui număr record de semnături, care depăşeşte cu mult necesarul prevăzut de lege, nu va face decât să... întărească temerile conducătorilor locali.”
Acesta este comunicatul de ieri, al Fundaţiei Mişcarea Populară, în formă integrală şi nemodificată. Două lucruri ne-au atras, însă, atenţia şi ne-au nedumerit, în acelaşi timp, ceea ce ne-a determinat să amânăm publicarea acestui comunicat, până în momentul în care ne vom dumiri pe deplin.
Dacă-i „record” (pozitiv), de ce să nu-l faci public?!...
Fraza în care opinia publică este anunţată, destul de triumfalist..., cum că am avea de-a face cu, cităm, „un număr record de semnături, care depăşeşte cu mult necesarul prevăzut de lege” ar fi trebuit să fie urmată, măcar din considerente logice şi pragmatice, dacă nu şi etice şi de respect pentru receptorul – ţintă, de cifrele care să ilustreze acest succes! Este normal ca el, comunicatorul, să fie primul interesat în a convinge de realitatea afirmaţiilor sale, menţionând şi care este acel număr „record”, ba încă şi „cu mult peste necesarul prevăzut de lege”.
Dar, din păcate, nici cifrele concrete, nici o adresă, măcar, sau un număr de telefon, al cuiva de la M.P. care să fie în măsură (să aibă şi competenţa formală, împuternicirea cum s-ar spune, dar şi pe cea informa(ţiona)lă, adică să poată şi să ştie) a ne lămuri. Ambele lucruri sunt atipice, în comunicarea (desigur: nu numai cea de presă!) din lumea de astăzi mai ales, care are, pe bună dreptate, numele cvasiacceptat şi argumentat de „Epoca informaţiei” şi a dispersiei sale, prin comunicare. În epoca internetului şi a telefonului mobil, pare puerilă scuza lipsei de experienţă publică, în cazul unor intelectuali de calibru, cum sunt cei din conducerea M.P., care, incredibil!, nu au realizat necesitatea deschiderii a cât mai multor canale interactive, cu presa şi, prin aceasta, cu cetăţenii pe care vor să-i convingă şi să-i ralieze valorilor lor, inclusiv politice. Nu-ţi trebuie cine ştie ce experienţă în comunicare, ca să ştii că primul lucru de care ai nevoie, atunci când vrei să convingi pe cineva, este să-i dai posibilitatea să te caute, pentru a cere şi a primi lămuriri despre „marfa” pe care i-o oferi, la „vânzare”, la propriu sau (doar) la figurat. În lumea de astăzi, comunicarea e totul. În comerţ, afaceri, cultură, învăţământ, sport, industrie ori agricultură, în broderia de macrameuri sau trimiterea de nave pe Marte, într-un cuvînt în tot ce mişcă şi... vrea să (se) mişte şi mai repede şi mai eficient. Ar fi fost culmea ca tocmai preocuparea cea mai caracteristică lui „zoon politikon” să facă excepţie, dintre toate laturile şi formele vieţii sociale... De aceea, probabil că al doilea lucru, după constituire, pe care ar fi trebuit să-l facă filiala M.P. de la Constanţa, ar fi fost desemnarea unui purtător oficial de cuvânt, care să realizeze o cât mai dinamică interacţiune informaţională, în ambele sensuri!, cu presa, legătura cea mai eficientă cu obiectivul principal, mai ales când vrei să „evoluezi” (în sens politic, desigur) spre formarea şi impunerea publică a unui partid.
Ca să n-o mai lungim, la Constanţa, Fundaţia Mişcarea Populară nu are nici astăzi, la aproximativ două luni de la înfiinţarea filialei locale, un comunicator permanent şi disponibil, nu are un sediu deschis publicului doritor de a se edifica şi prin contactul nemijlocit cu cei din conducere (ce-i drept, a apărut, de curând, pe Bulevardul Mamaia, înainte de Delfinariu, în fostul prim sediu al autoservirii „4 Friends”, chiar peste drum de, simplă coincidenţă?..., Partidul „Forţa Civică”, un sediu, dar acesta încă-i mai mult sigilat şi ermetizat, cu afişe şi colante, de nici un gândac nu poate să arunce o ocheadă în interior). Nu are, într-un cuvînt, comunicare eficientă cu exteriorul organizaţiei, părând a practica, mai degrabă, o socializare şi un prozelitism de tip... sectant. Parcă ar avea vreo teamă de publicul pe care vrea să-l convingă (şi) politic, ori ar dori să ascundă ceva... Dacă domnii profesori, avocaţi, economişti şi medici, oameni de afaceri şi artişti, cred că aceasta este calea sigură spre succesul electoral, atunci... mai bine ar rămâne fundaţie, deschisă doar iniţiaţilor, ca-n masonerie.
Constanţa-i „fruncea” dreptei, mai nou?...
Că tot am ajuns la ascunzişuri, este timpul să devoalăm şi ceea ce se ascunde în spatele pudorii care i-a determinat pe autorii comunicatului de presă, de ieri, să se sfiască să ne transmită, nouă tuturor, presei şi publicului pe care-l informăm, ce înseamnă concret, „recordul” de semnături pentru susţinerea înfiinţării unui partid de dreapta, pornind de la ideile, principiile şi valorile (dacă nu şi structura) fundaţiei deja activate. Spre dezamăgirea „duşmanilor” din judeţ şi oraş, oamenii chiar au acoperit, semantic, noţiunea de „record”, în raport cu aşteptările şi obiectivele propuse formal, ba chiar şi cu cele doar sperate, poate pe ascuns, secretizate, instinctiv sau premeditat, de teama eşecului şi a deziluziei, potenţiale ori chiar bănuite. În judeţul Constanţa, calculele interne stabiliseră, ca ţintă considerată rezonabilă, pe baza datelor şi analizelor interpretative ale acestora, obţinerea unui număr de (doar) aproximativ 700 de semnături. Au adunat, în ciuda lipsei sediilor şi a altor mijloace logistice, ba chiar şi a şicanelor autorităţilor locale, dacă cele reclamate în comunicat se vor dovedi adevărate (ceea ce ar fi foarte grav, atât pentru ideea de legalitate, cât şi pentru aceea de competiţie politică democratică!), peste... 2.100 de susţineri, sub semnătură! Succesul cel mai mare este... acolo unde-l doare pe primarul Radu Mazăre mai tare (şi, poate într-o măsură chiar mai mare, pe concurentul din opoziţie, Gigi Chiru şi PDL – ul pe care-l conduce pe plan local...): în municipiul reşedinţă de judeţ (Nimic nu-i întâmplător: se confirmă, de fapt, trendul local, care i-a determinat pe iniţiatori să constituie prima filială ex-bucureşteană acolo unde erau cele mai multe cereri de adeziune: în oraşul, respectiv judeţul, Constanţa!) Aici au fost obţinute cam o treime dintre „trofee”! Cu alte cuvinte, au obţinut doar în oraşul Constanţa, cât îşi propuseseră sau speraseră să obţină în întrgul judeţ! Iar la acest ultim pomenit nivel, au „scos” de trei ori mai numeroase semnături decât planificaseră sau visaseră! Mai mult, nu s-au încheiat nici colectările de semnături (programate, încă de la început, a se desfăşura până duminică, 16 iunie, inclusiv), nici centralizarea celor deja „exprimate” (căci tot un fel de vot este şi acesta...) măcar, în special în oraşele mici şi în mediul rural. Este logic ca până luni (dar, în fond, nimeni şi nimic nu-i împiedică pe cei din fundaţie să continuie, cât doresc, strîngerea de semnături) să crească, poate chiar semnificativ, numărul, peste cele 2.100 de până ieri, când am obţinut, în exclusivitate, aceste cifre. Dar ele nu sunt singurele. Le avem, tot exclusiv, şi pe cele pe întreaga ţară. Acestea cam explică misterul discreţiei şi suspectei modestii şi pudori a constănţenilor „mişcător” de „populari”.
Plânsul lui Mazăre şi Chiru este… râsul colegilor acestora, din alte zone ale ţării!
Dacă unul plâge, altul se bucură. Aceasta-i teoria echilibrului, inclusiv a celui social. Desigur, politicul nu face excepţie. Pentru a înţelege de ce “scorul”, foarte bun spre excelent (raportat la datele de analiză şi prognoză şi la condiţii şi logistică), de la Constanţa (judeţ şi oraş), care pot îngrijora serios concurenţa politică locală, este… bucuria USL – ului şi PDL – ului din alte părţi, trebuie să mai dezvăluim, tot în premieră şi excluivitate, şi cifrele obţinute pe plan naţional, la strângerea de semnătiri, pentru înregistrarea la tribunal a noului partid de dreapta românesc. Pe ţară, numărul semnăturilor era, ieri după-amiază, de… (numai:)) 21.000! Aşadar, judeţul Constanţa a strîns… 10% din ceea ce s-a realizat la nivel naţional. Dacă peste tot M.P. ar fi avut “ritmul” din Sudul şi centrul Dobrogei, atunci cele 2.100 de semnături ale constănţenilor ar fi fost înmulţite nu de zece ori, ci de 41 de ori, la care s-ar fi adăugat, bineînţeles, cele ale bucureştenilor, tr5diţional majoritari de dreapta şi de centru – dreapta, în ciuda “devierilor” conjuncturale din 2012. Un calcul simplu ne arată că s-ar fi obţinut între 80 şi 100 de mii de susţineri! Dar sunt, în acest moment, când nu s-a făcut, totuşi, centralizarea oficială finală, numai (“decât”, cum se exprimă 90% dintre politicienii români, oameni cu puţină şcoală, dar cu… multe diplome de absolvire!)… 21.000. Iar legea cere, pentru înscrierea unui partid la tribunal un minimum de 25.000.
Să fim bine înţeleşi: nu are nimeni nici o îndoială că Fundaţia M.P. va reuşi, poate chiar până la termenul propus inţial, adică: luni, 17 iunie (ţinând cont că este cuprins în interval şi acest weekend, zilele libere fiind, în general, eficiente pentru astfel de activităţi), să strângă cele 25.000 de semnături naţionale necesare, mai preci cele 4.000 care le mai lipseau ieri. Problema dumnealor este aceea că zone precum Constanţa, Bucureşti şi, probabil, Banat – Ardeal – Maramureş (plus câteva oraşe universitare de tradiţie, cum ar fi Iaşi, poate chiar Craiova), nu pot băga sub preş, prin rezultatele bune, lipsa de popularitate a… “popularilor” (de fapt, ca să fim corecţi: a “dreptei”, în general), în rândul maselor, ba chiar şi al elitelor (!) din Oltenia – Câmpia Română, Moldova şi chiar unele porţiuni din Ardeal, pe unde populaţia este amestecată ca origine, nu etnică, ci ca loc de baştină). Exact asta a fost deranjant, în comunicatul (şi mentalitatea care i-a călăuzit pe autori, în demersul lor) de ieri: faptul că au încercat să ne ia oarecum “de fraieri”, pe noi, jurnalişti şi public “larg” deopotrivă. Tonul trimfalist ar fi trebuit moderat sau, măcar, limitat… geografic: dacă cei din Constanţa au cu ce se mândri, colegii lor de prin ţară (şi, implicit, conducerea organizatorică centrală!) nu au de ce să fie prea veseli. Şi atunci, de unde până unde “depăşirea, cu mult, a necesarului prevăzut de lege”. A fost o MINCIUNĂ – prin – OMISIUNE! “Recordul” (cât se poate de real şi meritoriu, de altfel) constănţean nu a reuşit să compenseze lipsa de adeziune şi de performanţă, organizatorică şi propagandistică, din (multe) alte părţi ale ţării! Dacă nu ar fi fost vorba despre o Mişcare care, programatic, şi-a anunţat intenţia de a gândi şi acţiona “altfel”, la un alt nivel axiologic, pe planul moralităţii demersului public, nici nu ne-am mai fi obosit să ne mai mirăm, dar să ne mai şi enervăm – revoltăm. Ne îngrijorează, desigur, rapiditatea cu care au învăţat domnii “purişti” din M.P. truculeţele şi “giugelele” politic(ianist)e dedoi lei. Să nu înceapă să le placă ori “să le intre-n caracter” (şi, deci, în obicei), pentru că, astfel, mesajul lor n-ar mai fi decât o nouă formă fără fond, de care avem plin podul (beciul, hruba, hasnaua) politicii dâmboviţeano – milcoveano –bahluiano –jiano – etcaetereano românească! Mai bine ar începe cu deprinderea lucrurilor bune, atâtea câte-or mai fi rămas, din habitudinile celorlalţi „jucători” de pe piaţa pe care vor să intre. Cum ar fi... desemnarea unui purtător de cuvânt. Cu telefon şi adresă de mail. Şi competenţă, în dublul sens deja enunţat...
Precizare: Toate datele (cifrele) ne-au fost confirmate, cu totală amabilitate şi promptitudine (pe care le apreciem şi pentru care îi mulţumim!), la solicitarea noastră telefonică, de către prof. univ. dr. Mihai Gîrţu, preşedintele Filialei Constanţa a Fundaţiei „Mişcarea Populară”, care, de altfel, ne-a şi dat dreptate, fără ezitare, în privinţa observaţiilor legate de modul deficitar de comunicare, cu presa şi publicul din Constanţa, promiţând că lucrurile se vor rezolva chiar ân cursul săptămânii care urmează! Tot domnia sa ne-a mai declarat, în exclusivitate, că speră chiar la strângerea a aproximativ... 3.000 (!) de semnături pe judeţ (peste 1.000 – 1.100 în Municipiul Constanţa!), până la centralizarea şi anunţarea rezultatelor finale, pe ţară.
ULTIMA ORĂ (EXCLUSIVITATE): Fundaţia Mişcarea Populară va anunţa, în cursul săptămânii viitoare, rezultatele centalizate ale acţiunii, programate pentru perioada 6- 16 iunie 2013, de strângere de semnături de susţinere, pentru înregistrarea legală, la Tribunalul Bucureşti, a noului partid, omonim.
ACEST LUCRU SE VA ÎNTÂMPLA... CHIAR DACĂ NU SE VOR STRÂNGE, PÂNĂ ATUNCI, CELE 25.000 DE SEMNĂTURI NECESARE!
Aşa da, „mai vii de-acasă”, dacă tot pretinzi că vrei să faci o „altfel” de politică şi că intenţionezi să introduci alte standarde morale, pe acest tărâm pârjolit de minciună, ipocrizie, fariseism şi hoţie...