Preşedintele a suflat în Băsescu şi s-a fript cu Ponta...(1104)
Până să ajungă preşedintele României, Klaus Iohannis se juca, în faţa Primăriei Sibiu, chiar pe trepte, cu o cutie de chibrituri. Fiind iarnă, scenariul semăna, oarecum ca două lacrimi, cu biografia fetiţei cu chibrituri dintr-o celebră povestire. Din câte ştiu, dedicată pompierilor cu tulumba din întreaga ţară şi minţilor luminate care au inventat, mult mai târziu, ce-i drept, bricheta. Până a învăţat să folosească beţele de chibrit, Iohannis s-a fript de nenumărate ori cu focul, dar, deşi nu a făcut noaptea în pat, nu a învăţat prea multe din această întâmplare cu băşici! S-a fript ca primar, s-a fript cu adopţiile, cu meditaţiile şi cu casele! Cel puţin, la acest capitol, a făcut băşici. S-a fript în primul tur al alegerilor prezidenţiale şi crede şi acum că a câştigat pe bune, datorită farmecului său personal! S-a fript cu Gorghiu. Mamă, ce friptură! Si, acum, mai nou, s-a fript cu Victor Ponta pe tema măririi salariului prezidenţial! Traian Băsescu, meşter mare în materie de îmbârligături, are dreptate când spune că Iohannis a înghiţit pe nemestecate momeala plasată curveşte de premier. După cina cea de taină, când s-a discutat despre triplarea salariului domnului preşedinte, Victoraş a tulit-o în Turcia! După aceea, ca prim ministru interimar, a intrat în scenă Gabriel Oprea! Acum, Victor Ponta a blocat orice tentativă de a pune în practică măsura anunţată! Cu alte cuvinte, Iohannis s-a fript cum nu s-a fript el niciodată, fiind lăsat singur în faţa opiniei publice, care l-a sancţionat foarte dur! De când a ajuns la Cotroceni, preşedintele nostru este interesat doar de propriul lui confort!
Articole recomandate
Senator Nicolae Vlahu:„România nu mai trebuie să fie colonie economică!”

Diana Șoșoacă va candida la președinția României

Președintele Traian Băsescu şi-a reînnoit brevetul de comandant de navă

Filiala PNL Constanța susține moțiunea lui Ludovic Orban

Forța Civică pregătește marșul “Torței Civice”

RAREȘ BOGDAN - ÎNCASATORUL DE PALME ȘI ȘUTURI ÎN FUND, CU CRAVATĂ LA GÂT

LOVITURĂ DE PALAT? Cristinel Dragomir i-a luat locul lui Nicușor Constantinescu, deși acesta nu l-a primit, în America, să-și prezinte scuze

JUDEŢUL CONSTANŢA: PREFECTURA respinge, ca netemeinică legal, cererea de dizolvare, pentru inactivitate, a Consiliului Local al oraşului BĂNEASA
