Peşte confiscat de poliţiştii de frontieră tulceni(727)


Poliţiştii de frontieră tulceni au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând un cetăţean român care transporta, cu un autoturism marca Volkswagen Golf, cantitatea de 50 kilograme peşte fără documente justificative.

În data de 03.07.2015, în jurul orei 11.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Isaccea au oprit pentru control, în zona de competenţă, un autoturism marca Volkswagen Golf, condus de M.I.V. în vârstă de 27 de ani , domiciliat pe raza judeţului Neamţ.
În autoturism a fost găsită cantitatea de 50 kilograme de peşte din speciile caras, biban, ştiucă şi somn pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării cantitatea de peşte, care a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinere şi transport a peştelui fără documente legale”, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 64 din O.U.G. 23/2008, modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.




jooble.org