Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
George Andrei Popescu Candidat Primăria Constanța
Reguli noi în traversarea podului Agigea

Reguli noi în traversarea podului Agigea(689)


Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în nodul rutier A4 - DN 39 (zona Agigea) a fost modificată semnalizarea verticală, traficul greu dinspre A2 către Agigea fiind direcționat pe pasajul existent de pe A4 care supratraversează DN 39.

"Autovehiculele de mare tonaj își vor continua deplasarea până în intersecția cu sens giratoriu în care se termină autostrada, apoi vor reveni pe aceasta, pe a treia ieșire a sensului giratoriu, până în intersecția cu sens giratoriu cu DN 39, pe care o vor părăsi tot la a treia ieșire, către Agigea", au precizat reprezentanții INFOTRAFIC.

Măsura, care se aplică în perioada 1 iulie - 15 septembrie 2015, a fost luată pentru protejarea structurii de rezistență a podului peste Canalul Dunăre - Marea Neagră de la Agigea. Astfel, prin fragmentarea traficului greu se previne pătrunderea pe pod a mai multor autovehicule de mare tonaj în același timp, în condițiile în care valorile de trafic sunt ridicate în perioada sezonului estival. 

Mihai Lupu Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri