Drapelul, celebrat de Forțele Navale(588)
Forţele Navale Române participă cu efective la ceremonii militare şi religioase dedicate Zilei Drapelului Naţional, vineri, 26 iunie, în garnizoanele de marină, astfel: Constanţa, ora 10.00, la Comandamentul Flotei, pe faleză; Mangalia, ora 12.00, Portul Turistic; Brăila, ora 09.30, la Catedrala Naşterii Domnului şi Piaţa Independenţei; Tulcea, ora 10.00, în Piaţa Tricolorului; Babadag, ora 09.00, Monumentul Eroilor.
În Bucureşti, reprezentanţii Statului Major al Forţelor Navale participă la ceremonia publică din Piaţa Tricolorului, de la ora 10.00.
Drapelul va fi binecuvântat de către un preot militar şi va fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului naţional al României. Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.
Articole recomandate
VOCEA CITITORILOR: Facturile la întreținere în Constanța, mai mari decât în Marea Britanie

”Portul Constanța – portul constănțenilor” – prima ediție

Slujbă de hram la biserica „Sfinții patru martiri de la Niculițel” din Constanța

UDTTMR deschide oficial cursurile Școlii Comunitare 2015 - 2016

Sute de service-uri prinse pe picior greșit de inspectorii RAR
