Țigări de contrabandă, descoperite pe o navă în Portul Constanţa

Țigări de contrabandă, descoperite pe o navă în Portul Constanţa(560)


Ieri, în intervalul orar 13.15 – 16.15, poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Constanţa au desfăşurat, alături de lucrătorii vamali şi reprezentanţii Căpităniei Zonale Constanţa, controlul amănunţit al unei nave sub pavilion Turcia, sosită în Portul Constanţa din direcţia Tunisia.

În urma controlului de frontieră au fost descoperite ascunse, în sala maşini, 820 de pachete cu ţigarete (16.400 bucăţi) netimbrate mărcile Fast şi Winston care nu fuseseră declarate la intrarea în ţară.
Echipa comună de control a ridicat în vederea confiscării cantitatea de ţigarete, cu o valoare de aproximativ 11.480 lei, iar poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 270, alin. 3 din Legea 86/2006.
Poliţiştii de frontieră constănţeni au efectuat controlul însoţiţi de câinele de serviciu Ogeia.

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri