Tepreș cu 4.000 de participanți

Tepreș cu 4.000 de participanți(1176)


Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Murfatlar și cu sprijinul primarului Valentin Saghiu au organizat sâmbătă, 13 iunie, o serbare câmpenească la care au luat parte aproximativ 4.000 de persoane. Timp de aproape șapte ore, toți cei prezenți au petrecut în compania familiilor și a prietenilor, reînviind tradiția tepreșului de altădată. Nu au lipsit nici oaspeții de seamă: prefectul județului Constanța, Ion Constantin, alături de cei doi subprefecți, Ersun Anefi și Levent Accoium, senatorul Nicolae Moga, deputatul Mihai Lupu, subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice Aledin Amet, muftiul Muurat Iusuf, deputatul în Parlamentul Bulgariei Rușen Riza, președintele Organizației Tătarilor din Ankara, Ümit Șilit, dar și o delegație de reprezentanți ai armatei americane de la Baza Militară Mihail Kogălniceanu. De asemenea, la eveniment au mai participat și 120 de reprezentanți ai tătarilor din Dobrich – Bulgaria.

Programul a debutat cu premierea elevilor care frecventează cursurile Școlii Comunitare din cadrul UDTTMR, prilej cu care copiii au prezentat scurte momente artistice, punând în valoare cunoștințele acumulate pe parcursul unui an de studiu. UDTTMR a pregătit pentru ei daruri dulci, dar și noul Abecedar al limbii tătare. Evenimentul a fost urmat de prima parte a programului artistic susținut de ansambluri și soliști ai UDTTMR. A urmat competiția de kureș – lupte tradiționale tătărești, care s-a desfășurat pe trei categorii, urmată apoi de partea a doua a spectacolului în cadrul căreia au evoluat pe lângă ansambluri ale UDTTMR și Ansamblul Delikanlilar al Uniunii Democrate Turce din România și Ansamblul de dansuri aromâne „Dor” din Sarighiol Deal, județul Tulcea.
Cei prezenți au mai asistat la demonstrații de tras cu arcul, toți cei interesați de acest sport având posibilitatea să exerseze sub atenta supraveghere a unor îndrumători cu experiență. De asemenea, plimbările cu căruța au fost un alt punct de atracție. Bucatele tradiționale tătărești au fost și ele la mare căutare. Pe toată perioada desfășurării evenimentului, membrele Organizației de Femei a UDTTMR au pregătit șuberek. De asemenea, în cadrul unei expoziții culinare au fost expuse preparate din bucătăria tradițională tătărească dintre cele mai diversificate. La standul UDTTMR, au fost distribuite gratuit cărți, printre care și Abecedarul limbii tătare în ediție revizuită, și multe alte materiale promoționale.
Tepreșul, organizat pentru al doilea an consecutiv la Pădurea Fântânița de la Murfatlar, de UDTTMR în parteneriat cu administrația locală de la Murfatlar, s-a încheiat cu un foc de tabără.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri