Începe raliul Deltei(1926)
În perioada 4-6 iunie 2015, Tulcea va găzdui a XVI-a ediție de Danube Delta Rally®. La startul competiției de la Tulcea se vor alinia 54 de echipaje naționale și internaționale, acesta fiind un număr record de echipaje participante, atât pentru etapele anterioare ale Danube Delta Rally®, dar și cel mai mare număr de echipaje înscrise în etapele desfășurate până în prezent în Campionatul Național de Raliuri Dunlop - 2015.
Evenimentul debuteaza astăzi, 3 iunie 2015, când echipajele participante vor efectua recunoașterea traseului de concurs. In traseul de recunoastere va pleca si masina branduita cu sigla ”Mamaia Style”, condusa de pilotul Mihai Beldie, de la Smart Driving Series, care va fi si concurent in cadrul evenimentului.
Joi – 4 iunie 2015, în prima parte a zilei concurenții vor continua recunoașterile pe traseu, urmând ca după amiaza sa aibă loc verificările administrative și cele tehnice. Începând cu ora 18:00, concurenții se vor întrece pe Faleza din Tulcea alături de bucătarii pricepuți de la Jurilovca, într-un inedit concurs culinar de preparare a borșului tradițional de pește.
Începând cu ora 19:00, tulcenii și nu numai, sunt așteptați în Piața Civică, unde va avea loc concertul de deschidere al Danube Delta Rally®-2015, susținut de Corina Bud.
Ora 20:30 este ora începerii paradei mașinilor de concurs și a Startului Festiv, la aceasta ceremonie anuntându-și participarea Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, alături de Dl.Horia Teodorescu – Președintele Consiliului Județean Tulcea, Dl.Marin Bădiță – Prefectul Județului Tulcea, dna. Corina Martin – Presedinte Asociatia Litoral – Delta Dunarii, precum și a altor oficialități.
Vineri – 5 iunie 2015, în prima parte a zilei vor avea loc antrenamentele oficiale, urmate în a doua parte a zilei de startul primelor probe speciale, Telița si Cocoșu. Seara zilei de Vineri - 5 iunie 2015, începând cu ora 20:23, este rezervată Superspecialei din centru orașului Tulcea, transmisă in direct la Digi 24 Constanta.
Ziua de Sambata- 6 iunie este rezervată celei de a doua zile de concurs, concurenții urmând să parcurgă probele speciale Slava Rusa, Babadag si Eoliene. Danube Delta Rally® – 2015 si se încheie cu Festivitatea de Premiere care se va desfășura în Piața Civică, începând cu ora 20:45.
Mihai Tănase – Organizator Danube Delta Rally®:
”Anul 2014 a fost un an foarte greu pentru noi din multe puncte de vedere, dar în special din perspectiva alinierii regulamentelor naționale la stardardele europene impuse de către Federația Internaționala a Automobilului (FIA) şi credem că în mare parte suntem pregătiţi să facem faţă acestei noi provocări. Suntem convinşi că toate eforturile echipei şi ale partenerilor noştri vor fi răsplătite saptamana viitoare, când ne așteptăm la un spectacol automobilistic demn de eforturile generale depuse de la reactivarea Raliului Deltei in 2013 până acum. Din nou, atât Consiliul Judetean Tulcea, prin Domnul Preşedinte Horia Teodorescu, cât şi Primaria Tulcea, prin Domnul Primar Constantin Hogea, s-au alăturat acestui proiect de suflet, iar eu personal ţin să le mulţumesc şi pe această cale.”
Declaratie Corina Martin, Presedinte Asociatia Litoral – Delta Dunarii: „Masina Mamaia Style pleaca azi in traseul de recunoastere la Raliul Deltei, la Tulcea. Mihai Beldie, pilot instructor la Smart Driving Series va concura intr-una din masini in Raliu si il sustinem! De maine, Mamaia Style merge la Tulcea. Si ne gandim deja la o masina Delta Dunarii....”