Protecţia mediului nu-i o joacă, dar se poate realiza şi... jucându-te:

Protecţia mediului nu-i o joacă, dar se poate realiza şi... jucându-te: (1251)


Sâmbătă seara, rondo-ul cu trandafiri de lângă "Ţara Piticilor", din Parcul Tăbăcărie, s-a animat şi s-a umplut de culoare şi veselie, iar creativitatea elevilor care au participat la expoziţia „Marea Neagră din plastic”, organizată de ONG Mare Nostrum, a demonstrat încă o dată că avem copii talentaţi şi cu spirit civic.
La eveniment au participat 25 de instituţii de învăţământ din judeţul Constanţa, care au realizat exponate din deşeurile pe care alţii le aruncă pe plajă sau în apa mării. De la mori de vânt, din PET-uri, plastic şi hârtie, delfini şi foci din seminţe, până la adevărate tablouri cu peisaje marine, din sticlă colorată, creaţiile au uimit şi au primit premii pe măsura frumuseţii lor. Câştigătorii premiului I au fost tinerii artişti de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, din Constanţa, pe locul secund s-au clasat cei de la Liceul Tehnologic „Ion Podaru”, din Ovidiu, iar premiul III a fost adjudecat de micuţii de la Gradiniţa „Tom Degeţel”, din Constanţa.
Pe parcursul expoziţiei, până la decernarea premiilor, copiii şi tinerii prezenţi nu au avut timp să se plictisească, pentru că organizatorii şi voluntarii "Mare Nostrum" le-au pregătit câteva concursuri atractive şi incitante, dar, în acelaşi timp, care să le dezvolte şi spiritul civic şi responsabilitatea faţă de mediul înconjurător. Astfel, aproximativ 30 de participanţi s-au întrecut la pescuit educativ, "PET Bowling", "Aruncă cercul", "Piticot de Mediu" şi Predă Ştafeta."
Evenimentul a marcat Ziua Mondială a Mediului – 2013.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață



jooble.org ziare, stiri