Cum au fost omagiați veteranii de război

Cum au fost omagiați veteranii de război(1174)


Astăzi, începând cu ora 13.00, în amfiteatrul Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia, s-a desfășurat simpozionul „29 APRILIE – ZIUA VETERANILOR”. Activitatea, organizată de Asociația de Balcanistică și Slavistică din România, în colaborare cu: Liceul Tehnologic „Ion Bănescu”, Complexul Cultural „Callatis” și Asociația „Cultul Eroilor” Mangalia, a fost deschisă de profesor Corina Mihalache, directorul instituției gazdă, care a prezentat programul și participanții la eveniment.

Cercet. șt. dr. Sorin Marcel Colesniuc, vicepreședinte al Asociației de Balcanistică și Slavistică din România, șeful Muzeului „Callatis” din cadrul Complexului Cultural din Mangalia și vicepreședinte al Asociației „Cultul Eroilor” Mangalia, a vorbit despre veteranii care au participat la luptele din: Războiul de Independență al României (1877-1878), Al Doilea Război Balcanic (1913), Primul Război Mondial (1914-1918, România intrând în război în anul 1916) și Al Doilea Război Mondial (1939-1945).

În continuare, a prezentat decretele și legile care au reglementat și reglementează statutul veteranilor de război: Înaltul Decret Regal al regelui Carol I, din anul 1902, care a instituit titlul de „Veteran de Război”; Decretul-Lege nr. 440 din 1945, care prevedea acordarea calității de veteran; Legea nr. 44 din 1994, prin care s-a reinstituit calitatea de veteran de război; Hotărârea Guvernului nr. 1222 din 2007, care a stabilit ca ziua de 29 aprilie să devină „Ziua Veteranilor de Război” și Hotărârea de Guvern nr. 164 din 2015, prin care anul 2015 a fost declarat „Anul Veteranilor de Război”.

În comunicarea sa, prof. Emil Corneliu Ninu – președintele Asociației „Cultul Eroilor” Mangalia, a subliniat faptul că veteranii de război, după ce și-au slujit cu abnegație și sacrificiu țara, au devenit și slujitori ai condeiului. Din acest punct de vedere, Dănilă Bănișteanu, din Cotu Văii, jud. Constanța, a scris „Jurnal de front”, în care și-a notat experiența dramatică din timpul războiului, dar și mâhnirea lipsei de recunoștință, de după 1990. Un alt volum, intitulat „Poezii”, scris de Ștefan Ninu, din com. Căpreni, jud. Gorj, se remarcă prin mișcătoarea poezie „Prizonierul”.

Comandor (r) ing. Ovidiu Mihalache a vorbit despre rolul Armatei Regale Române la eliberarea Ungariei, Slovaciei și Cehiei, în Al Doilea Război Mondial, precum și despre avatarurile trăite de veteranii de război în timpul comunismului.

La simpozion au participat elevi ai Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia, însoțiți de profesorii: Nicoleta Serea, Virginia Barabaș, Maria Dinu, Daniela Chiscop, Ion Tatu și Iulian Cioroianu. La finalul comunicărilor, cercet. șt. dr. Sorin Marcel Colesniuc, prof. Emil Corneliu Ninu și comandor (r) Ovidiu Mihalache au plecat către Cercul Militar din localitate, unde au fost invitați de comandantul Școlii de Aplicație a Forțelor Navale din Mangalia, comandor Vasile Chirilă, la manifestarea dedicată veteranilor de război.
 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri