Jefuit de persoane care au pretins că vor să deratizeze apartamentul(560)


Ieri, la ora 19.00, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi de către o localnică, în vârstă de 56 de ani, din Constanţa cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 16.00, la locuinţa acesteia s-au prezentat doi bărbaţi care au susţinut că vor să deratizeze apartamentul, aceasta permiţându-le accesul în locuinţă.
După aproximativ 3 ore, proprietara a constatat lipsa sumei de 2.900 lei dintr-un şifonier, anunţând poliţia, care a demarat cercetările pentru identificarea si tragerea la răspundere a celor doi.


Oricine poate deveni o victimă, chiar şi persoanele care se consideră prea inteligente pentru a fi înşelate. Multe victime au o serie de caracteristici comune: cel mai adesea, dar nu întotdeauna, sunt persoane în vârstă şi locuiesc singure;
- se încred în ceilalţi, chiar şi străini şi s-ar putea să necesite o suplimentare a veniturilor.
În vizorul infractorului se vor afla absolut toate bunurile care reprezintă o valoare.
Aceşti infractori acţionează prin distragerea atenţiei, sau atribuirea unor calităţi false pentru a-i păcăli pe oameni sau pentru a intra în casele lor de unde fură bani sau bunuri de valoare. Acest tip de infractor este politicos şi pretinde a fi un reprezentant al unor autorităţi publice, companii de utilităţi, etc.
Este convingător şi insistent. Poate fi bărbat, femeie sau un copil.
Cere un pahar cu apă sau vrea să se spele pe mâini. Alţi infractori oferă produse promoţionale sau solicită donaţii pentru acte de caritate. De fapt, aceşti indivizi certaţi cu legea folosesc orice poveste pentru a intra în casa victimelor.
Sunt cazuri în care poartă salopete cu logo-ul companiei.

RECOMANDĂRI PREVENTIVE:

Ţineţi permanent uşile de acces în locuinţă închise, chiar şi când sunteţi la domiciliu.
Înainte de a deschide, opriţi-vă şi gândiţi-vă dacă aşteptaţi pe cineva. Verificaţi dacă aţi blocat toate căile de acces în locuinţă.
Uitaţi-vă prin vizorul uşii pentru a vedea cine este.
Dacă decideţi să deschideţi uşa, lanţul de uşă trebuie să fie pus. Unii escroci sună la persoanele în vârstă, care sunt mai vulnerabile, spunând au nevoie urgent de ajutor. Acestea pot solicita să intre în casă pentru a efectua un apel telefonic.
Ajutaţi-le doar dacă nu sunteţi singur. Nu trebuie să vă faceţi griji dacă alegeţi să nu ajutaţi - nu este nepoliticos sau neprietenos.
Dacă vizitatorul pretinde că este reprezentatul unei autorităţi sau companii, întotdeauna solicitaţi şi verificaţi cu atenţie cartea de identitate sau legitimaţia de serviciu. Verificaţi dacă persoana din fotografie este aceeaşi cu cea care a sunat la uşă.
 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri