EXCLUSIV. Congresul Mondial al Tătarilor ar putea avea loc la Constanţa. Află când!(1166)


În anul 2009, s-a desfãşurat în Crimeea, Republica Ucraina, primul Congres Mondial al Tãtarilor.

 

”Semnificaţia a fost una deosebitã, dacã ne raportãm la problematica abordatã, una complexã, incluzând domenii precum învãþãmântul, cultura, ecohttp://ziarultimpul.ro/admin/articole.php?action=edit&aid=991nomia, sportul. Atunci au luat parte la lucrãri în jur de 450 de membri cu drept de vot, dar şi mulţi invitaţi din ţãri unde existã populaţii de tãtari crimeeni. Firesc, a fost prezentã şi o importantã delegaţie din România, de altfel, cea mai numeroasã, reprezentanţii acesteia impunându-şi, într-un mod benefic, punctele de vedere. Desemnarea în structurile de conducere ale congresului, dar şi la nivelul comisiilor de specialitate au probat acest lucru. Subiectele discutate au acoperit, în mare parte, problematica generalã, teme precum limba tãtarã, conservarea tradiþiilor, aspectele economice, suscitând un interes firesc. Istoria, pânã la urmã, se scrie cu astfel de fapte, iar acest prim congres al tãtarilor crimeeni reprezintã o etapã necesarã în ceea ce se numeşte pãstrarea identitãţii etnice”, spune Amet Aledin în iunie 2009, în calitatea pe care o deținea atunci, de deputat în Parlamentul României.

 

La patru de la acest moment important pentru tătarii crimeeni din toată lumea, preşedintele UDTTMR, Gelil Esergep a declarat în exclusivitate pentru ziarultimpul.ro că sunt şanse extrem de mari ca anul acesta, în luna noiembrie, Congresul Mondial al Tătarilor să se desfăşoare la Constanţa. “Cu acest prilej va fi aleasă o nouă conducere la nivel mondial şi vom transmite un mesaj de pace şi de unitate către toate popoarele”, a precizat Eserghep.




jooble.org