Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în zona de competenţă un cetăţean român care transporta, cu o ambarcaţiune cu motor, cantitatea de 1.000 kilograme cereale, pe care o achiziţionase de la o navă care naviga pe fluviul Dunarea.
În data de 02.04.2015, în jurul orei 22.45, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Cernavodă au oprit pentru control, în zona de competenţă, o ambarcaţiune cu motor condusă de cetăţeanul român H. ION, în vârstă de 17 ani.
În urma controlului a fost descoperită cantitatea de 1.000 kilograme de cereale (porumb), depozitată în 23 de saci, pentru care tânărul în cauză nu a putut prezenta la control documente justifcative.
Cercetările au stabilit faptul că respectiva cantitate de cereale a fost achiziţionată de bărbatul în cauză de la o navă care naviga pe fluviul Dunărea.
Poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării ambarcaţiunea cu motor şi cantitatea de cereale, bunuri evaluate la aproximativ 12.500 lei, întocmind dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 228, alin. 1 din Noul Cod Penal.