Cine sunt consilierii locali ai Constanței. Gabi Stan - fotbalist și boxer amator, viceprimar de profesie

Cine sunt consilierii locali ai Constanței. Gabi Stan - fotbalist și boxer amator, viceprimar de profesie(2129)


Cariera lui Gabi Stan se confundă cu cea a lui Radu Mazăre. Viceprimar de neclintit, Gabi Stan este un apropiat al primarului. Au fost prieteni în tinerețe, au lucrat împreună în vechiul Contrast și sunt împreună de atunci. 

Gabi Stan nu s-a făcut remarcat cu multe lucruri în funcția de viceprimar. Este destul de greu, e drept, să faci acest lucru când stai în umbra lui Radu Mazăre, care atrage toată atenția media. De circa un an însă, Radu Mazăre și-a delegat atribuțiile, iar o parte din ele au fost preluate de Gabi Stan. Acesta are în subordine domenii precum câinii fără stăpân. Dacă și-a făcut sau nu bine treaba în acest domeniu, decideți singuri.

În Consiliul Local, viceprimarul face parte din comisia 3, pentru Servicii Publice, Comerț, Turism și Agrement. Este unul dintre consilierii vocali, gata să se ia la harță cu cei care se opun hotărârilor propuse de PSD (din fericire pentru el, astfel de situații sunt rare). De ceva vreme, de când primarul nu mai conduce în scripte primărie, Gabi Stan este și inițiator pentru multe din proiectele de hotărâre de consiliu supuse aprobării.

Spuneam că, în calitate de viceprimar, prestația lui Stan este ștearsă. Nu vrem să fim răutăcioși fără motiv, dar dacă facem o comparație între ce a realizat celălalt viceprimar, Decebal Făgădău, și ce a realizat el, balanța înclină mult spre D. Făgădău. În ciuda acestui fapt, G. Stan s-a făcut remarcat prin activitățile din afara primăriei. Este un împătimit al fotbalului și nu pierde ocazia să practice acest sport de câte ori are ocazia. La începutul acestui an, în calitate de jucător al echipei Municipal Constanța, a reușit un adevărat record: 8 goluri la un meci de fotbal în sală dedicat veteranilor. Viceprimarul este și un pugilist amator pasionat, care nu se dă în lături de la a urca în ring pentru o luptă bună.
De altfel, acesta este membru fondator al Asociației Sportive Futsal Municipal Constanța, președinte al Asociației ”Clubul Sportiv Școala de Fotbal Farul Constanța 2010”, președinte de onoare al Asociației Județene de Box. În plus, este și membru fondator al Asociației Fair Play.
În trecutul lui Gabi Stan există și un episod controversat: numele ”viceprimarului Gabi” a apărut în 2010 într-un dosar al unor prostituate de lux, dar viceprimarul nu a fost pus niciodată sub acuzare.

Interesant este și că Gabi Stan este nemulțumit de salariul pe care îl primește, dar cu toate acestea nu renunță la funcție. În 2010 declara pentru Ziua de Constanța, după ce reporterii au descoperit că și-a înființat o formă. „Am 25 sau 27 de milioane. Ce să fac cu ei? Mama se ocupă de afaceri. Lucrează în domeniul acesta de 30 de ani, de pe vremea lui Ceauşescu şi mai are o firmă, pe care are magazin de haine în Tomis 3 şi o alimentară în Mamaia. Pe societatea nou-înfiinţată nu am deschis nimic încă".

Potrivit celei mai recente declarații de avere, Gabi Stan nu deține nicio locuință. Soția sa a primit însă o cotă parte, în urma unei moșteniri, dintr-un teren intravilan, dintr-un spațiu comercial și dintr-un apartament. De asmenea, nu are nicio mașină, dar deține bijuterii de 10.000 de euro și o colecție numismatică de 100.000 de euro, moștenită. Are 100.000 de lei cash, dar și datorii la 4 bănci, în valoare totală de 46.000 de euro.
Veniturile familiei Stan au fost de 3.738 de lei pe lună. Soțul a câștigat 41.664 de lei din funcția de viceprimar, iar soția 32.000 de lei, în calitate de director de școală. La acestea se adaugă și alocația copilului, de 504 lei.
Gabi Stan deține 70% din părțile sociale ale SC Bilsii Activ SRL. Firma are sediul în celebrul cartier al Consilierilor, din zona Faleză Nord a municipiului Constanța, și are ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun. În ultimii ani, firma nu a avut activitate, cifra de afaceri declarată fiind zero.

Din punct de vedere politic, este vicepreședinte al Organizației Municipale a PSD Constanța, vicepreședinte al Organizației Județene PSD Constanța și membru în Consiliul Național al PSD.




jooble.org