Accident în portul Constanța(595)


Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" şi echipajele SMURD Constanţa au fost solicitate să intervină, în această dimineaţă, în zona danei 0 din Portul Constanţa în cazul unui bărbat care a căzut de la o înălţime de cinci metri în cala unei nave.

Bărbatul se poate considera norocos după ce a căzut de la aproximativ 5 metri și a scăpat fără nicio rană.

"Pacientul a fost conștient tot timpul și nu prezintă leziuni vizibile. A fost imobilizat, evaluat și i s-a aplicat tratament de urgență", a declarat dr. Marian Beciu, medic al Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța.
Pentru a fi siguri totuși că nu a suferit leziuni interne, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost dus la spitalul Județean Constanța, pentru analize amănunțite.

Muncitorul lucra ca docher pe o barjă. Deocamdată nu se știe din ce motive s-a dezechilibrat și a căzut în gol, pe un capac al barjei. În acest caz, a fost începută o anchetă pentru a se stabili dacă bărbatul era angajat cu forme legale și cine se face vinovat de cele întâmplate. 

Sursa: reporterntv.ro




jooble.org