Cine este noul director al Aeroportului Kogălniceanu

Cine este noul director al Aeroportului Kogălniceanu(2886)


Carsium Cristian Moldovanu, pe numele său complet, este noul director general al Aerportului Internațional Mihail Kogălniceanu. Acesta a fost numit în funcție în cursul zilei de ieri, de către Consiliul de Administrație.

Moldovanu a ocupat până în anul 2012 funcția de purtător de cuvânt al Consiliului Județean Constanța. A ajuns să lucreze în CJC după ce anterior fusese angajat la firma Sigma Trading, unde ocupa funcția de reporter, dar și în presa scrisă locală, unde s-a remarcat prin materiale acide la adresa conducerii de atunci a orașului și a județului (conducere care nu s-a schimbat între timp). Înainte de această experiență a lucrat tot în presă.
Ajuns la CJC, Carsium Cristian Moldovanu a ocupat funcția de purător de cuvânt al instituției. În 2008 a fost numit membru în Adunarea Generală a Acționarilor, funcție pe care a îndeplinit-o până în 2012. În luna septembrie a acelui an, își dă demisia din CJC. Moldovanu spune că a absolvit cursuri de Drept.

Datoriile, plătite din câteva salarii

În declarația de avere depusă la CJC, în septembrie 2012, Moldovanu notează că deține un apartament de 65 de mp (de fapt, proprietar este soția), precum și un Mitsubishi din 1994, trecut de asemenea pe numele soției. Are datorii de 13.000 de euro la bănci, scadente în 2013 și 2018. A câștigat bani atât de la CJC (22.490 de lei), cât și din indemnizația AGA (510 lei), dar și de la Fundația pentru Sport Constanța, pentru consultanță (3.354 lei).
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Transporturilor, salariul directorului general al Aeroportului Mihail Kogălniceanu este de 22.000 de lei brut. La acesta se adaugă câteva mii de lei pe lună din participarea la ședințele consiliului de administrație.

Lucra alături de soție


Soția sa era de asemenea angajată la CJC, din anul 2007. Moldovanu Cristina Elena ocupa, potrivit declarației de avere depusă la CJC, funcția de referent în cadrul Direcției Coordonare Instituții Subordonate.

Cine sunt membrii CA

Moldovanu a fost ales în funcția de director general de consiliul de administrație. Din el fac parte Iurin Pancencu, fost candidat din partea PNL la Primăria Năvodari, în 2012, Cristian Iordan, despre care presa locală scria că este patronul unei firme care se ocupă de aparate de aer condiţionat în Bucureşti, Eugen Marin, Dan Măchiţă (Ministerul Transporturilor), Dumitru Nancu (fost subsecretar de stat), Constantin Teodorescu (fost director general aeroport), Carsium Cristian Moldovanu, Ion Mădălin Marinescu (consilier judeţean în Argeş, din partea PNL), Dan Weiler, numit de Fondul Proprietatea.

Sarcină dificilă


Noul director are o sarcină dificilă: aceea de a atrage mai multe curse pe AIMK și implicit de mări numărul de pasageri. În prezent, de aici operează numai Ryanair, spre Italia, iar în curând va zbura și o aeronavă TurkishAirlines pe ruta Istanbul. Potrivit bilanţului publicat de Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu SA, traficul de pasageri în 2012 a atins cifra de 94.618. În 2012 a fost înregistrat un număr de 3.278 mişcări aeronave (aterizări şi decolări) şi au fost transportate 2.865 tone marfă. Cifra de afaceri pe anul trecut a fost de 15,1 milioane de lei, adică mai puţin de 3,5 milioane euro.

 

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp



jooble.org ziare, stiri