Senatorul Gigi Chiru își așteaptă astăzi sentința(664)


Înalta Curte de Casație și Justiție se va pronunța astăzi în ceea ce privește dosarul în care senatorul Gigi Chiru este acuzat de mită electorală, după a amânat sentința de patru ori până în prezent.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Gigi Chiru este acuzat că prin Fundaţia Umanitară Christian Gigi Chiru, al cărei preşedinte era, a tipărit 24.000 de bonuri valorice medicale pe care le-a trimis prin poştă alegătorilor din municipiul Constanţa, în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie. Conform sursei citate, alegătorii ar fi trebuit să meargă cu bonurile medicale la sediul "Primăriei Constănţenilor", înfiinţată de Gigi Chiru la locuinţa sa. Acolo, datele lor de stare civilă au fost trecute în tabele, după care bonurile au fost ştampilate cu sigla Fundaţiei Umanitare "Christian Gigi Chiru". Bonul validat era apoi remis din nou titularului său, care apoi se prezenta la una din farmaciile cu care fundaţia încheiase protocoale de colaborare, iar astfel beneficia de produse medicale în valoare de 25 de lei. Potrivit anchetatorilor, 11.111 dintre cele 24.000 de bonuri valorice medicale tipărite au fost decontate la farmaciile cu care Fundaţia Umanitară Christian Gigi Chiru încheiase protocoale de colaborare. "Cu ocazia audierii sale, învinuitul Chiru Gigi Christian a negat săvârsirea faptei reţinute în sarcina sa, afirmând că bonurile valorice au fost tipărite de reprezentanţii fundaţiei care îi poartă numele fără acordul său, cu folosirea imaginii sale şi a sloganului său electoral”, menţionează procurorii constănţeni. Cristian Gigi Chiru a fost trimis în judecată, alături de Fundaţia Umanitară Christian Gigi Chiru, ca persoană juridică de drept privat, pentru încălcarea articolului 109, alineatul 1 din Legea 67/2004. Articolul respectiv prevede că "promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat pentru funcţia de primar, consilier sau de preşedinte al consiliului judeţean, precum şi primirea acestora de către alegători constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani".
 




jooble.org